Comunicat PNL: Soluții liberale pentru un mediu curat

Liberalii din administrația centrală continuă proiectele de protecție a mediului. Astfel, programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, așteptat de peste 90.000 familii, a fost deblocat.

Ministrul PNL al Mediului, Mircea Fechet, a mediat o înțelegere între părțile implicate în suspendarea în instanță a programului, iar în această săptămână s-a deschis o nouă sesiune de înscriere a instalatorilor de panouri fotovoltaice.

Începând de miercuri 22 noiembrie instalatorii de panouri fotovoltaice se pot înscrie în cadrul noii sesiuni, atât cei care nu s-au înscris inițial, cât și cei care au fost respinşi.

Totodată s-a relansat „Rabla Plus” pentru persoane fizice.

Joi, 23 noiembrie, Administrația Fondului pentru Mediu a deschia o nouă sesiune pentru programul ”Rabla Plus”, destinată persoanelor fizice. Se vor aloca 72,6 milioane lei, rămași necheltuiți la derularea anterioară a programului, care vor acoperi aproximativ 1.500 de autovehicule electrice.

”Rabla Plus” oferă unul dintre cele mai mari vouchere din UE, în valoare de circa 10.000 euro. Până acum, în România au fost înmatriculate peste 36.000 de mașini electrice prin acest program, impactul asupra calității aerului fiind masiv.

Ministrul PNL al Mediului, Mircea Fechet: ”Din anul 2016, de când a început programul și până astăzi, am pus pe străzile României peste 36.000 de autoturisme 100% electrice, ceea ce înseamnă un aer mai curat pentru cetățenii din marile aglomerări urbane.”

Partidul Național Liberal continuă să susțină transportul mai curat și energia din surse regenerabile, mai prietenoasă cu mediul.

Sursa: Comunicat PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *