Cunoscutul neurochirurg botoșănean Leon Dănăilă lansează o nouă carte, la 90 de ani, despre secretul longevității creierului

Cunoscutul neurochirug botoșănean Leon Dănăilă lansează, astăzi, la vârsta de 90 de ani, o nouă carte. Este vorba despre cartea „Neuroplasticitatea: Secretul longevității creierului”, apărută la editura Bookzone.  Deși a publicat peste 60 de cărți și tratate medicale, lucrarea proaspăt ieșită din tipar are o însemnătate deosebită pentru acesta deoarece  „este prima carte care vi se adresează vouă, și nu specialiștilor, scrisă într-un stil accesibil cu gândul la bunăstarea și prețuirea tuturor românilor”.

„Am pornit pe acest drum într-o familie modestă, unde cărțile erau un lux. Curiozitatea și dorința de a-i ajuta pe ceilalți m-au ghidat spre medicină, o pasiune ce s-a transformat într-o viață dedicată neurochirurgiei și cercetării. Am realizat peste 40000 de operații, toată viața am luptat pentru dreptate, adevăr, sănătate și credință, iar acum vreau să împărtășesc tuturor câte ceva din istoria acestei lupte și din pasiunea mea. Această carte este, într-un fel, o datorie de onoare față de toți pacienții și studenții care mi-au traversat viața și m-au învățat la fel de mult pe cât am putut să le ofer eu. Dacă cineva vrea să fie cunoscut după ce moare, trebuie să facă ceva care merită să fie scris, sau ceva care merită să fie citit. După cum a spus Dostoievski, cartea este cel mai solid monument, chiar dacă este făcut din hârtie”, a precizat neurochirurgul.

Potrivit acestuia, cartea lansată astăzi este mai mult un strigăt decât o șoaptă, care dezvăluie pilonii esențiali ai îmbătrânirii sănătoase și active. Este o invitație la cunoaștere, la înțelegerea potențialului extraordinar al propriului creier și la descoperirea căilor prin care putem prelungi sănătatea și agilitatea acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *