Prognoza meteo în următoarele zile. Meteorolog: „Lapoviță și ninsoare și în zonele joase de relief!”

lapovita, stiri, botosani
foto: rador.ro

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat cum va fi vremea în perioada imediat următoare. Directorul ANM susține că, pentru perioada sărbătorilor, „este încă prematur să ne pronunțăm din punct de vedere al vremii”.

”Vineri vom avea din nou o ușoară creștere, până la 15…16 grade, pentru ca sâmbătă și duminică din nou să consemnăm o scădere semnificativă, o răcire semnificativă cu doar 2 până la 9 grade Celsius la nivelul maximelor, iar duminică chiar maxime mai coborâte, de -5 până la 5 grade Celsius”, a explicat Elena Mateeescu.

„Valori ale cantităților de precipitații sub formă de ploaie în zonele joase de relief, 15…20 de litri, în timp ce la munte vorbim de ninsori predominante asociate și cu intensificări ale vântului și cu rafale de 80-90 km/h.

În weekend este posibil să predomine, în cea mai mare parte a țării, precipitațiile și să consemnăm din nou lapoviță și ninsoare nu numai în zona montană înaltă ci și în zonele mai joase de relief”, a mai spus directorul ANM la Antena 3 CNN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *