Atenție! Șoferii se vor putea trezi cu mașina radiată dacă nu îndeplinesc anumite condiții

Un proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne prevede introducerea a două noi situații în care un autoturism poate fi radiat din circulație. Astfel, dacă vor intra în vigoare aceste prevederi, mașina va putea fi radiată din circulație automat.

Proiectul de OUG prevede două noi situații în care radierea unui vehicul va fi efectuată din oficiu. Ambele situații pot interveni ca urmare a nerespectări unor prevederi referitoare la valabilitatea RCA sau ITP. În concluzie, lipsa îndelungată a RCA sau ITP va putea duce la radierea automată a mașinii din circulație

Prima dintre aceste situații este aceea conform căreia suspendarea înmatriculării vehiculelor intervine dacă proprietarii nu au o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), care să acopere daunele provocate terților în caz de accidente rutiere. În acest caz, mașina va fi considerată ca fiind neînmatriculată ”la data încetării valabilității asigurării obligatorii pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, situație în care suspendarea încetează la data începerii valabilității unui nou contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie”. În această situație, daca trec 9 luni si mașina tot nu are RCA, va fi radiată automat din circulație, conform noii norme.

Apoi, în condițiile în care Codul rutier prevede suspendarea înmatriculării ”la data expirării sau, după caz, a anulării inspecției tehnice periodice și încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică”, MAI propune ca perpetuarea acestei situații pe o perioadă mai mare de trei ani să atragă, de asemenea, radierea din oficiu a autovehiculului.

Trebuie precizat faptul că, în aceste două cazuri, înregistrarea suspendării înmatriculării, precum și încetarea acesteia se realizează pe baza datelor referitoare la inspecția tehnică periodică a vehiculului și a celor referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Acestea trebuie comunicate Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări de către Registrul Auto Român și de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Sursa: puterea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com