Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion. Unde va ninge de sărbători

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au anunțat cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion. Potrivit specialiștilor, de Crăciun există șanse destul de mici să ningă abundent, însă, în la început de an, lucrurile se schimbă.

”În ceea ce privește sărbătorile de iarnă, răspunsul cel mai simplu pe care îl pot da acum este că toate aceste episoade cu precipitații mai spre ninsoare vor favoriza ca măcar în zona de munte să fie strat de zăpadă în acea perioadă. Pentru partea mai joasă, incertitudinea este mult mai mare”, a spus Florinela Georgescu, director ANM.

Meteorologul a mai precizat că sunt șanse mari ca iarna să fie mult mai pregnantă, în a doua jumătate a ei, respectiv după luna ianuarie.

”Ținând cont și de ultimele ierni, de primele estimări sezoniere, fenomenele cele mai severe sunt mai probabile în a doua partea a iernii, nu în decembrie. Sezonul trecut s-a încheiat cu un viscol foarte spectaculos pe data de 4 aprilie în regiunea Moldovei. A fost un strat de zăpadă mai mare ca pe tot parcursul iernii trecute“, a mai spus Florinela Georgescu.

Bucureștenii nu au șanse prea mari pentru un Crăciun alb, dacă nu vor pleca de acasă. Potrivit estimărilor făcute de Accuweather, în Capitală va ninge abia la începutul anului viitor. Însă, chiar dacă nu va ninge de Crăciun, noaptea temperaturile vor coborî spre 0 grade, astfel că măcar frigul va aminte de sărbătorile copilăriei când zapada și frigul erau nelipsite de sărbători.

Cum va fi vremea în minivanța de 1 decembrie

Potrivit estimărilor meteorologilor ANM, în săptămâna 27.11.2023 – 04.12.2023, temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Sursa: gandul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *