FOTO! Cupa României la Cros organizată la Botoșani. Campioana olimpică, Anișoara Cușmir-Stanciu, prezentă la eveniment

Cupa României la Cros a avut loc la Botoșani, în Pădurea Rediu. Peste 150 de sportivi din 18 județe ale țării au participat la întrecere, startul fiind dat de campioana olimpică a probei de sărituri în lungime de la Los Angeles – 1984, Anișoara Cușmir-Stanciu.

Din 2021, Anișoara Cușmir-Stanciu a preluat conducerea Federației Române de Atletism cu gândul de a reda strălucirea acestui sport care ne-a adus atât de multe bucurii de-a lungul anilor. Prezența ei la competiția organizată în Pădurea Rediu arată implicarea în reconstrucția mișcării atletice din țară, iar Botoșaniul poate fi un pilon de bază în acest proces complex. Am asigurat-o de tot sprijinul și de implicarea autorităților locale, care sunt alături de secțiile de atletism din Botoșani”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Competiția a fost structurată pe categorii de vârstă: copii II, copii I, juniori III (U16), cadeți (U18), juniori I (U20), tineret (U23) și seniori. Participarea a fost individuală dar și pe echipe, la toate categoriile de vârstă, masculin și feminin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *