O firmă de transport din Botoșani făcea bani de pe urma morților. Percheziții la sediul firmei

O firmă de transport din municipiul Botoșani este acuzată că ar fi încasat bani frumoși din decontarea a mii de cupoane care aparțineau unor persoane decedate.

Aceasta a prejudiciat statul cu aproximativ 6.000.000 lei, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, prin „săvârșirea infracțiunilor de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, evaziune fiscală în forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în formă continuată și fals în declarații în formă continuată”.

Administratorii firmei de transport din municipiul Botoșani au obținut, în perioada 2015-2019, de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin prezentarea de date false, decontarea unui număr de peste 7000 cupoane aparținând unor persoane decedate și a unui număr de peste 260.000 de cupoane pentru care nu erau emise legitimații de călătorie și nu a fost încasată diferența de tarif de 50% aferentă costului călătoriei. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 6.000.000 lei.

Percheziții la sediul firmei, dar și la un punct de lucru

Astfel, vineri, 17 noiembrie, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat percheziții domiciliare la sediul respectivei firme de transport și la un punct de lucru al acesteia, ambele situate în municipiul Botoșani, de unde a fost ridicat un volum însemnat de înscrisuri cu valoare probatorie.

„În cauză, cercetările continuă până la lămurirea tuturor elementelor de fapt necesare stabilirii răspunderii penale. Facem precizarea că această etapă procedurală, a efectuării urmăririi penale in rem, are rolul de a crea cadrul legal de administrare a probatoriului necesar soluționării legale și temeinice a cauzei, activitate care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, arată anchetatorii.

4 thoughts on “O firmă de transport din Botoșani făcea bani de pe urma morților. Percheziții la sediul firmei

  1. se stie ca statul incurajeza coruptia ! de ce tu stat imi dai bonuri de transport sau cu le denumesti!? DA PENSII LA CETATENI SI BANI SE VOR MISCA MAI REPEDE ! FORME DE A INCURAJA CORUPTIA ! ACESTE POMENI LA PERSOANELE VARSNICE CE NU VOR CIRCULA NICIODATA ! DA DOMNULE PENSII DECENTE SI NU POMENI CARE DUC LA CORUPTIE ! BISNITARII DIN PIATA MARE COLECTEAZA LA PRETURI DE NIMIC TALOANE PE CARE LE VAMD LA FIRMELE DE TRANSPORT! CE INSEAMNA ACEASTA BATAIE DE JOC DE POPOR?

  2. se stie ca statul incurajeza coruptia ! de ce tu stat imi dai bonuri de transport sau cu le denumesti!? DA PENSII LA CETATENI SI BANI SE VOR MISCA MAI REPEDE ! FORME DE A INCURAJA CORUPTIA ! ACESTE POMENI LA PERSOANELE VARSNICE CE NU VOR CIRCULA NICIODATA ! DA DOMNULE PENSII DECENTE SI NU POMENI CARE DUC LA CORUPTIE ! BISNITARII DIN PIATA MARE COLECTEAZA LA PRETURI DE NIMIC TALOANE PE CARE LE VAMD LA FIRMELE DE TRANSPORT! CE INSEAMNA ACEASTA BATAIE DE JOC DE POPOR?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *