Trei oameni de afaceri din Botoşani, obligaţi să plătească datoriile firmelor lor, intrate în insolvenţă

Trei oameni de afaceri din Botoşani au fost obligaţi de judecători să plătească datoriile firmelor lor, intrate în insolvenţă. Este vorba de administratorii unor firme pentru care Tribunalul Botoşani a decis, de curând, deschiderea procedurilor de insolvenţă.

Pentru că datoriile firmelor nu puteau fi plătit din activele deţinute, lichidatorii au cerut atragerea răspunderii administratorilor, iar judecătorii au admis aceste cereri.

Într-unul din cazuri, lichidatorul Financial Operational Restructuring s-a îndreptat împotriva fostului administrator al firmei Royal Cars, Mihai Gheorghiciuc,

„Admite cererea. Obligă pârâtul, în calitate de fost administrator al debitoarei soc. Royal Cars SRL, să suporte din averea proprie pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 229.784,00 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea sentinţei prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, care se depune la Tribunalul Botoşani„, a  decis Tribunalul.

Acelaşi lichidator a deschis o acţiune şi împotriva fostului administrator al societăţii comerciale Iţcu Building Project SRL, Petrişor Iţcu..

„Admite cererea. Obligă pârâtul, în calitate de fost administrator al debitoarei soc. Iţcu Building Project SRL, să suporte din averea proprie pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 153.737 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea sentinţei prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, care se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 14.11.2023”, a stabilit Tribunalul.

De asemenea, lichidatorul Numera Restructuring IPURL a cerut judecătorilor să îl pună la plată pe fostul administrator al firmei Dragopet SRL, Ilie Petcovschi.

„Admite cererea. Obligă pârâtul, în calitate de fost administrator al debitoarei soc. Dragopet SRL, să suporte din averea proprie pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 109.791,97 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea sentinţei prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolven?ă, care se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 14.11.2023”, s-a pronunţat Tribunalul Botoşani.

S-a întâmplat la Botoşani! A mers să îşi viziteze prietenul, dar l-a găsit mort în casă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *