FOTO Sobor de nouă preoți la înmormântarea părintelui Mihai Holovciuc. Sute de persoane l-au condus pe ultimul drum

Părintele Mihai Holovciuc, din comuna Vatra Hudești, a fost condus, duminică, pe ultimul drum de un sobor format din nouă preoți și sute de persoane. Acesta a fost înmormântat în fața Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vatra.

Pentru mulți a fost duhovnic, pentru alții avea întotdeauna o vorbă bună și cu toții spun că era un om cu sufletul de aur care îi ajuta pe nevoiași și îi alina pe cei aflați în suferință.

S- a născut la data de 8 iunie 1941 în Maramureș satul Lunca – Tisa comuna Craciunesti. A fost absolvent al Seminarului de la Curtea de Argeș promoția 1972 iar după hirotonie a păstorit comuna Viisoara din județul Bihor.

Între 1979 – 1989 îl găsim preot paroh în comuna Hudesti satul Vatra iar mai apoi până în 2003 suplinește parohiile din comună mai ales în satul Bașeu. În semn de prețuire pentru întreaga activitate pastoral – misionară, administrativ – gospodărească și cultural – educativă desfășurată în comuna Hudesti IPS Teofan îl hiroteseste iconom stavrofor în Catedrala de la Dorohoi.

A avut o viața plină de bucurii dar și multe încercări întrucât un copil i-a decedat apoi acum cinci ani în urmă a suferit un grav accident de circulație, accident în urma căruia Parintele Ioan Biță de la Braiești a trecut în veșnicie. Dumnezeu i-a rânduit ca după acel accident 5 ani să mai aibă timp pentru a se pregăti de marea întâlnire cu Hristos Domnul.

Recent, a trecut la cele veșnice și părintele Dumitru Buțerchi, din Bucecea, cetățean de onoare al acestui oraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *