Bărbat scos în cătușe de la o nuntă. Invitații au sunat la 112

Foto: pressalert

Un bărbat a fost scos în cătușe de la o nuntă. Bărbatul se afla la petrecerea organizată, sâmbătă, la un restaurant din municipiul Suceava. La un moment dat, după ce a tot gustat din paharele cu alcool, cinstindu-i pe miri, a devenit recalcitrant. A început să îi îmbrâncească pe nunțași. Într-atât de tare a început să-i deranjeze pe cei prezenți încât aceștia au sunat la 112.

La fața locului au ajuns polițiștii care i-au solicitat să fie cooperant și să aibă un comportament adecvat, pentru a clarifica situația de fapt însă nu s-a supus, fapt pentru care s-a procedat la luarea măsurii încătușării acestuia.

Până la urmă, a fost solicitată la sediul Poliției municipiului Suceava intervenția unui echipaj SAJ Suceava în vederea conducerii la Spitalul Județean Suceava pentru a fi consultat din punct de psihiatric. Nuntașul a fost transportat de echipajul SAJ la Spitalul Județean Suceava și ulterior la Secția de Psihiatrie Burdujeni, unde a rămas internat.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *