Incendiu într-un apartament din municipiul Botoșani, din cauza unui scurtcircuit

foto arhiva

Pompierii din Botoşani au intervenit, duminică dimineață, pentru stingerea unui incendiu într-un apartament din municipiu. Angajaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au fost chemaţi prin 112 să stingă incendiul declanşat în bucătăria unui apartament din municipiul Botoșani, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că ardeau două dulapuri, un prăjitor de pâine și mai multe obiecte de lângă o masă, cu degajări mari de fum și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

Nu s-a impus evacuarea locatarilor. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Botoșani, pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri: verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat; nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective; nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher; nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici de putere mare din acelaşi prelungitor; nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

Caz șocant în Botoșani! Un bărbat a fost transferat de urgență la Iași, după ce și-a tăiat venele cu un flex

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *