Elevii unui liceu din județul Botoșani ajung în Parlamentul European. „Această invitaţie reprezintă în primul rând o onoare deosebită pentru noi”

Liceenii din Darabani merg la Strasbourg. Elevii Liceului Dimitrie Cantemir din Darabani au fost selectați să participe la o experiență unică, o vizită la inima democrației europene, Parlamentul European. La invitaţia Parlamentului European, elevii liceului  Dimitrie Cantemir din Darabani vor participa pe 30 noiembrie la Strasbourg, la programul european EUROSCOLA.

După obţinerea titlului european de ,,Şcoală-Ambasador a Parlamentului European”, program derulat prin intermediul Biroului Parlamentului European în România, Liceul ,,Dimitrie Cantemir” din Darabani a primit recent din partea Parlamentului European invitaţia de a participa cu un grup de elevi la sesiunea EUROSCOLA de la Strasbourg, din 30 noiembrie 2023.

EUROSCOLA este un program al Uniunii Europene, prin care elevii sunt invitaţi să se familiarizeze cu procesul de dezbatere şi de adoptare a unor legi la nivelul Parlamentului European. Programul Euroscola de la Strasbourg adună la un loc elevi cu vârsta de cel puțin 14 ani din toate cele 27 de țări membre ale Uniunii, din țările candidate și din fostele țări membre pentru a dezbate, a apăra un punct de vedere, a negocia, a depune amendamente, a vota și, în cele din urmă, a adopta rezoluții privind probleme europene reale.

Elevii se pot familiariza astfel cu modul în care funcționează instituțiile europene, pot discuta despre democrație, drepturile fundamentale sau valorile europene și își pot exprima opiniile personale cu privire la deciziile luate la nivelul Uniunii Europene.

Elevii vor fi coordonaţi de către profesorul Sîrbu Lucian(discipline socio-umane), coordonator în programul european EPAS(,,Şcoli-ambasador ale Parlamentului European) la nivelul unităţii:

,,Această invitaţie reprezintă în primul rând o onoare deosebită pentru noi, prin faptul că vom avea prilejul unic de a fi prezenţi în cel mai înalt for european: Parlamentul European, la sediul său din Strasbourg, acolo unde se desfăşoară şedinţele în plen ale eurodeputaţilor. În al doilea rând, va fi pentru elevii noştri un prilej deosebit pentru a experimenta calitatea de eurodeputat, calitate din care vor analiza şi dezbate împreună cu alte câteva sute de elevi din Uniunea Europeană, probleme actuale cu care se confruntă populaţia Uniunii Europene şi soluţiile, respectiv măsurile pentru rezolvarea acestora. Şi cum anul viitor vor fi din nou alegeri pentru Parlamentul European, este un bun prilej să înţelegem cât mai bine mecanismele europene de adoptare a unor măsuri şi directive europene. În fond, tot ce se întâmplă acolo e despre noi şi viitorul nostru comun în Uniunea Europeană.Mulţumiri speciale Biroului Parlamentului European de la Bucureşti, pentru sprijinul şi îndrumările oferite în pregătirea acestei acţiuni!”

Programul Euroscola de la Strasbourg se adresează elevilor din întreaga Europă, oferindu-le ocazia de a experimenta direct democrația parlamentară europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *