Un fost antrenor al FC Botoşani şi-a făcut propria academie de fotbal

Un fost antrenor al FC Botoşani şi-a făcut propria academie de fotbal, după ce a fost dat afară de la gruparea botoşăneană. Fostul antrenor secund Alin Bejan şi-a deschis academia de fotbal care îi poartă numele. El susţine că lucrează la noua şcoală de fotbal cu alţi antrenori din Botoşani.
„Suntem o echipă dedicată de antrenori pasionați, pregătiți să ghidăm și să dezvoltăm viitorii campioni ai fotbalului. La Academia noastră, punem accent pe dezvoltarea tehnică și tacticală a copiilor și adolescenților, oferindu-le oportunitatea de a-și îmbunătăți abilitățile într-un mediu sigur și susținător. Cu o vastă experiență în fotbal și cu antrenori dedicați la bord, Academia de Fotbal Alin Bejan se mândrește cu faptul că a fost fondată de către Alin Bejan, fost antrenor secund la FC Botoșani. Alin Bejan a lucrat de-a lungul timpului cu personalități marcante ale fotbalului, aducându-și experienta și cunoștințele în acest proiect minunat”, a scris Alin Bejan pe Facebook.
Potrivit lui Bejan, academia nu oferă doar antrenamente intense și instruire profesionistă, ci promovează si valori precum disciplina, fair-play-ul și spiritul de echipa.
„Noi dezvoltăm atât abilitățile lor sportive cât și caracterul și încrederea în sine, pregătindu-i pentru provocările viitoare atât pe teren, cât și în viață”, a mai scris fostul tehnician de la FC Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *