FOTO! Județul Botoșani, la Târgul de Turism al României cu materiale de promovare turistică, expoziții de meșteșuguri tradiționale și gastronomie, momente artistice

Județul Botoșani este promovat la Târgul de Turism al României, care s-a deschis pe 9 noiembrie. Județul nostru are un stand realizat în comun de Consiliul Județean Botoșani, Primăria Botoșani și Primăria Dorohoi prin intermediul Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică Botoșani și Dorohoi.

Aici sunt puse la dispoziție materiale de informare și promovare turistică a județului, expoziții de meșteșuguri tradiționale și gastronomie, momente artistice oferite de Orchestra de Muzică Populară ”Rapsozii Botoșanilor”.

”Aici îl regăsiți pe meșterul în pielărit Constantin Ciubotărița din Joldești, tezaur viu al folclorului de pe Valea Siretului. El a realizat o frumoasă expoziție de obiecte tradiționale și demonstrație de artă a meșteșugului. Participarea la Târgul de Turism al României este o oportunitate de a face cunoscute frumusețile și atracțiile județului în ideea de a dezvolta turismul, activitate pe care nu prea s-a pus accent până acum. Avem locuri frumoase, avem mănăstiri cu povești frumoase în spate, avem case memoriale ale celor mai mari personalități ale României. Vizitatorii standului nostru pot lua contact cu universul eminescian, pot identifica opțiunile de cazare și masă, dar și posibilitățile de recreere și agrement din județ, precum Cornișa Aquaparc.  Avem lucruri pe care să le promovăm și cu ajutorul cărora să atragem turiști. Mai mult, avem și determinarea necesară ca turismul să nu mai fie trecut la capitolul „și altele”, atunci când vorbim de dezvoltarea economică a județului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *