Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer. Ce trebuie să faci astăzi, 9 noiembrie, pentru a fi ferit de boli

De sărbătoarea cu cruce neagră Sfântul Nectarie de la Eghina, creştinii ortodocşi respectă cu sfinţenie o serie de tradiţii şi obiceiuri pentru a avea noroc şi sănătate. În fiecare an, pe 9 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer şi boli grele.

Potrivit scrierilor bisericeşti, Sfântul Nectarie este cel care aduce alinare bolnavilor de cancer sau femeilor care nu pot avea copii.

Sfântul Nectarie s-a născut în anul 1846, în localitatea Silivria, în apropiere de Constantinopol. De la o vârstă fragedă şi-a arătat iubirea faţă de Dumnezeu. Stântul Ierarh Nectarie a fost preaslăvit de către Dumnezeu şi cu darul facerii de minuni.

Pentru nenumăratele minuni pe care le-a făcut în timpul vieţii sale şi pe care încă le mai săvârşeşte, acesta a fost numit „Taumaturgul”, adica „Vindecătorul”. A trecut la cele veşnice în data de 8 noiembrie 1920, fiind înmormântat în ctitoria sa, din insula Eghina.

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Ierarh Nectarie, vindecătorul de boli grele

Potrivit scrierilor bisericeşti, în această zi de sărbătoare se fac rugăciuni pentru vindecare, căsătorie şi naştere de prunci.  Enoriaşii merg la biserică şi se roagă Sfântului Nectarie, vindecătorul de  cancer şi boli grele. Se spune că cine îşi va îndrepta gândul către un om aflat în suferinţă, va fi ferit de boli de Sfântul Nectarie.

Totodată, se fac rugăciuni în grup pentru vindecarea oamenilor. Se aprinde o candelă sau o lumânare în casă şi se face semnul sfintei cruci de fiecare dată când se pronunţă numele Sfântului Nectarie, potrivit Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *