Botoşăneanul care şi-a ucis soţia după bătăi repetate rămâne după gratii. Decizie a instanţei în cazul său

Bărbatul din judeţul Botoşani care, în luna octombrie, şi-a bătut soţia zile întregi până a ucis-o va rămâne cel puţin o lună după gratii. Constantin Călin, în vârstă de 60 de ani, din localitatea Flămânzi, a primit, miercuri, un nou mandat de arestare din partea judecătorilor de la Tribunalul Botoşani.

Botoşăneanul, care va sta după gratii până cel puţin pe 17 decembrie, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor- violenţă în familie.

Constantin Călin ar fi lovit-o de mai multe ori, pe parcursul mai multor zile, pe soția sa în vârstă de 58 de ani, care a decedat miercuri. Cei care au sesizat Poliția sunt cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean. Acestea au fost solicitate să intervină pentru a acorda îngrijiri medicale femeii, însă nu au mai putut decât să constate decesul acesteia.

Botoşăneanca prezenta leziuni care au ridicat anchetatorilor suspiciuni cu privire la moartea sa. Ulterior, din cercetări efectuate de poliţişti, a reieșit că soțul ar fi lovit o. La scurt timp, botoşăneanul a fost reținut pentru 24 de ore. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, aceștia fiind cei care au propus arestarea preventivă a bărbatului.

Solutia pe scurt:

În baza art. 236 Cod procedură penală admite propunerea de prelungire arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 851/P/2023. În baza art. 234 şi urm. Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului Călin Constantin, aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor-violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 din Cod penal cu aplic. art. 199 alin. 1 din Cod penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 18.11.2023 şi până la data de 17.12.2023 inclusiv. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulată de apărătorul inculpatului, ca nefondată. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 340 lei, av. Lupaşcu Simona, delegaţie nr. 3476/2023, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi 08 noiembrie 2023.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  85/2023  08.11.2023

 

Motivul halucinant pentru care botoșăneanul de 37 de ani le-ar fi ucis pe Diana și mama sa în casa părăsită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *