Secretul țăranilor din județul Botoșani care au rezolvat problema natalității și a exodului

Joldești, un sat din comuna botoșăneană Vorona, este una dintre cele mai de succes așezări rurale din Moldova. A reușit să se dezvolte cu ajutorul localnicilor, și-a rezolvat problema cu natalitatea și locurile de muncă, iar sătenii plecați la muncă în străinătate încep să revină acasă.

În România, lumea rurală este pe cale de dispariție. Sunt însă și comunități care oferă speranță, dar și o rețetă a succesului dezvoltării în zona rurală. Este vorba despre satul Joldești, din comuna Vorona, una dintre cele mai frumoase și tradiționale zone din Moldova. La Joldești, localnicii au reușit să rezolve singuri problema migrației și a natalității, dar și a locurilor de muncă.

„Un sat bătrân de pe vremea lui Ștefan cel Mare”

Deși atestat încă din secolul al XV-lea, se consideră că Joldești are o vechime mult mai mare. Este locuit de aproape 2000 de suflete și este un adevărat muzeu în aer liber. În centrul satului se află o biserică boierească ctitorită în anul 1847 de marele agă Rosseti. Nu departe de biserică, se află ”Curtea Anușcăi”, așa cum apare într-un uric din secolul al XV lea din timpul lui Ștefăniță Vodă. În Joldelști s-a născut și a copilărut Raluca Iurascu, mama poetului Mihai Eminescu, fiica stolnicului Vasile Iurașcu.

„Este un sat bătrân de pe vremea lui Ștefan cel Mare sau chiar și mai vechi. Este plin de mărturii ale celor de demult pe care noi le-am ținut cu sfințenie, că acolo-s străbunii noștri”, spune moș Maxim.

„Oamenii s-au întors acasă pentru că au avut la ce veni”

După căderea comunismului în România, mulți oameni din Joldești au plecat la muncă în străinătate, și asta în condițiile în care se ocupau mai ales cu agricultura și nu aveau altă sursă de venit. În urmă cu zece ani, însă, tot mai mulți au început să revină acasă.

„Am stat în Spania patru ani. Băiatul meu este născut în Spania, dar ne-am întors”, mărturisește un localnic.

Iar motivul principal a fost găsirea unui loc de muncă, acasă, la Joldești. De aproximativ două decenii, în sat funcționează o fabrică de mobilă înființată de un localnic priceput. La început, mobila era făcută manual și vândută la târguri, dar acum a ajuns să desfacă mobilă, la comandă, în toată Europa, dar și în America. În plus, fabrica dă zeci de locuri de muncă localnicilor, cu salarii destul de motivante mai ales pentru mediul rural.

„Suntem o fabrică de mobilă regională cu o experiență de peste 20 de ani. Asta a fost și ideea să facem ceva aici la noi în comunitate, să angrenăm comunitatea, pentru că aici, acasă, se formează adevăratele caractere”, spune Călin Ailoaie, patronal fabricii unde lucrează zeci de săteni.

Alți localnici lucrează la o altă firmă din comună, un brand renumit de băuturi alcoolice, dezvoltat tot de un sătean din Joldești.

„Oamenii s-au întors acasă pentru că au avut la ce veni! Iar locul de muncă este primul lucru care te ține la tine în sat”, spune Aurel Ștefan, primarul din Vorona.

Totodată, autoritățile locale au investit în infrastructură.

„Am asfaltat străzile, tragem apă și canalizare, am reparat școlile, dar am încurajat și investițiile private”, adaugă edilul.

Cei care nu muncesc la fabrică sunt mici fermieri. În aceste condiții, în sat, în mod natural, a crescut și natalitatea.

„În timp ce alte sate se pierd din caza îmbătrânirii, la Joldești avem mulți copii. Este și normal, oamenii s-au gospodărit, au stabilitate și au întemeiat familii. Este firesc, au cu ce să-I hrănească”, mai spune primarul.

Hub cultural în lumea rurală

Joldești reușește să îmbine perfect cultura tradițională cu nevoile lumii moderne. De exemplu, elevii din Joldești învațâ în vechiul conac boieresc, reabilitat complet cu fonduri europene și transformat în școală, fără a afecta arhitectura. Totodată, în sat se află ultimul mare meșter pielar traditional, badea Costică de la Joldești, recunoscut de Ministerul Culturii drept Tezaur Uman Viu.

Oamenii din sat obișnuiesc să meargă la biserică în costume naționale și au și ansambluri de muzică și dansuri populare. În plus, odată pe an, Joldeștiul devine o adevărată capitală a literaturii române cu ocazia „Zilelor Eminescu”, când scriitori din toată țara se adună la simpozioane și șezători literare.

Pentru toate aceste activități, inclusiv cele tradiționale, la Joldești autoritățile locale au investit din fonduri europene, într-un centru cultural multifunctional de peste opt milioane de euro. Tot la Joldești încă se mai joacă oina, considerat aici „un sport rege”, după spusele unui localnic din Vorona, scrie adevarul.ro

FOTO! Brutărie artizanală autentică în Botoșani! Cea mai sănătoasă și gustoasă paine cu maia, din ingrediente 100% naturale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *