Două asocieri conduse de firme din Botoșani interesate de modernizarea DJ 291D, Oroftiana; Baranca-Bajura

Proiectul Consiliului Județean Botoșani care vizează modernizarea DJ 291D, Oroftiana; Baranca – Bajura, a atras atenția antreprenorilor din județ. În cadrul licitațiilor organizate de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani au fost depuse două oferte din partea unor asocieri conduse de firme locale.

Sectorul de drum județean de piatră care va fi modernizat prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” are o lungime de 10 kilometri. Valoarea totală a investiției este de peste 40 de milioane de lei (8 milioane de euro), din care 10 milioane de lei o reprezintă finanțarea guvernamentală, iar 30 de milioane de lei (peste 6 milioane de euro) cea asigurată de Consiliul Județean Botoșani.

„Am promis că vom moderniza acest drum și ne ținem de cuvânt. Facem un efort financiar mare pentru că este un drum important, paralel cu Prutul, care unește unele dintre cele mai nordice localități ale țării și sper ca modernizarea lui să aducă noi oportunități de dezvoltarea zonei. Județul are nevoie de investiții în infrastructură”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Acest sector de drum face parte din cele pentru care Consiliul Județean Botoșani a obținut finanțate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este continuarea firească a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). „În cadrul Programului «Anghel Saligny» mai avem în diferite stadii de execuție alte patru proiecte de modernizare, astfel că vom avea încă 40 de kilometri de drum județean asfaltați”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Cele patru sectoare de drum județean aflate în plin proces de modernizare sunt:

  • DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (6 kilometri)
  • DJ 294A, Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN 24C (7,8 kilometri)
  • DJ 294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni (10,6 kilometri)
  • DJ 291K, Lozna (DJ291B) – Călinești – DN 29C – Talpa (7,22 kilometri)

„Continuăm să investim și să atragem fonduri pentru toate sectoarele de activitate și toate zonele județului, pentru că doar așa putem să recuperăm decalajele față de celelalte regiuni ale țării. În ultimii trei ani s-au făcut pași importanți în acest sens și vom continua să facem toate eforturile pentru a ne atinge obiectivele”, a conchis Doina Federovici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *