Primăria Botoșani trebuie să înființeze cabinete de medicină în toate unitățile de învățământ cu personalitate juridică

Primăria municipiului Botoșani va trebui să înființeze, până în anul 2030, cabinete de medicină școlară în toate unitățile de învățământ din municipiu cu personalitate juridică.

Potrivit reprezentanților primăriei, în municipiu sunt 31 de unități de învățământ cu personalitate juridică iar șapte dintre acestea au deja cabinete, ceea ce înseamnă că vor trebui înființate încă 24 de cabinete de medicină școlară.

Avem șapte cabinete și prin Legea învățământului preuniversitar, care a intrat în vigoare din septembrie 2023, avem obligația ca până în anul 2030 să înființăm în ficare școală cu personalitate juridică câte un cabinet, dentar sau cabinet de medicină generală. Vom depune eforturi pentru a aloca fonduri de la bugetul local pentru înființarea acestor cabinete, întrucât cabinetul de la Școala 13 este finanțat integral din bugetul local. Problema este legată de spațiu, pentru că fiecare cabinet, chiar și cel de medicină generală, trebuie să aibă o sală de așteptare, o sală de consultații, trebuie să respecte niște reguli care sunt impuse de Direcția de Sănătate Publică Botoșani, a declarat Anca Dumitrescu, șef serviciu în cadrul Primăriei Botoșani.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că s-au alocat fonduri și pentru modernizarea celor șapte cabinete școlare deja existente.

Am făcut alocări, în afară de cabinetul stomatologic nou, și pentru celelalte cabinete medicale. Am fost receptivi la solicitările medicilor și la celelalte cabinete pentru cerințele pe care le-au avut, respectiv dotări mobilier, laptopuri. Le-am finanțat așa cum am finanțat și învățământul cu cele mai mari sume din istoria administrației botoșănene în anii precedenți”, a precizat Cosmin Andrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *