FOTO! Crucea Moldava și Ordinul Crucea Patriarhală pentru un cunoscut preot din municipiul Botoșani

Preotul Grigore Diaconu de la Biserica Cuvioasa Parascheva Botoșani a primit  cele cele mai înalte disctincții, atât din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cât și din partea Patriarhiei Române.

Joi, în cadrul unei ceremonii prilejuite de acordarea titlului de Cetățean de onoare a municipiului Botoșani, PS Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar Patriarhal, a înmânat în semn de prețuire și recunoștință, Ordinul Crucea Patriarhală, conferită de Patriarhia Română părintelui Grigore Diaconu ”pentru activitatea meritorie îndelungată, desfășurată pe tărâm pastoral, misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic”.

De asemenea, Părintele Marian Timofte, în calitate de vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor a înmânat părintelui Grigore Diaconu  Crucea Moldava, ”simbol al dreptei credințe în sfânta Treime, al iubirii jertfelnice și învierii domnului Isus Hristos”, din partea Înaltpreasfințitului Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ca expresie a prețuirii deosebite și ca binecuvântare sfântă din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Preotul Grigore Diaconu de la Biserica ”Cuvioasa Parascheva” a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Botoșani. Evenimentul a avut loc, joi, în prezența primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici, consilieri locali și numeroși preoți.

Evenimentul a fost dublat de lansarea volumului său omagial  „Măsura Credinței este Fapta”. Proiectul editorial îl are drept coordonator pe jurnalistul Traian Apetrei, fost director al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani.

Titlul de Cetățean de onoare, acordat în semn de apreciere pentru întreaga activitate dedicată slujirii comunității locale ca preot

Proiectul de hotărâre vizând acordarea acestei distincții a fost inițiat de primarul Cosmin Andrei și viceprimarii Liviu Toma și Bogdan Buhăianu și a fost votat de deliberativul local, în semn de apreciere pentru întreaga activitate dedicată slujirii comunității locale ca preot și ca binefăcător al comunităților sociale nevoiașe și al unor instituții de învățământ și spitale.

În cadrul conferinței de lansare a volumului omagial „Măsura credinței este fapta”, am conferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani părintelui profesor – domnul Grigore Diaconu, pentru întreaga activitate dedicată slujirii ca preot și ca binefăcător al comunităților sociale nevoiașe, a instituțiilor de învățământ, spitale sau școli. Părintele profesor merită cu prisosință să intre în rândul cetățenilor de onoare ai orașului, având în vedere rezultatele acestuia pentru comunitate. Volumul aniversar dedicat părintelui Grigore Diaconu, lansat astăzi, marchează împlinirea a 75 de ani de viață și începutul celui de al 55-lea an de slujire duhovnicească”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Părintele profesor Grigore Diaconu își continuă și la această dată activitatea de preot, considerându-i pe enoriași ca făcând parte din marea sa familie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *