Andreea Bălan l-a iertat pe botoșăneanul George Burcea: „Cred că este mai bine și pentru fetițe”

Răsturnare de situație în procesul deschis de Andreea Bălan împotriva lui George Burcea: cântăreața a decis să-l ierte, explicând, în exclusivitate pentru SPYNEWS, că este o femeie împlinită și nu dorește ca fericirea ei să fie umbrită de procese de acest gen.

După ce, mai bine de un an, procesul de calomnie deschis de Andreea Bălan împotriva lui George Burcea s-a plimbat de la o instanță la alta, zilele trecute, Tribunalul București a decis să anuleze cererea de chemare în judecată.

„Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către formulată de reclamanta BĂLAN GEORGIANA – ANDREEA, în contradictoriu cu pârâtul BURCEA GEORGE – VALENTIN. Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri, ce se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a III–a Civilă”, a decis instanța.

Deși, la prima vedere, ar părea că artista a pierdut procesul pentru că nu a achitat taxa judciară sau nu a semnat cererea, reporterii SPYNEWS au aflat că, de fapt, Andreea Bălan a decis să renunțe la dosar, fiindcă l-a iertat pe tatăl fetițelor sale. „Eu am decis să nu mai continui și nu am mai depus actele conform procedurilor. Sunt cea mai fericită din lume și nu mai am timp și energie negativă să aloc proceselor. Totodată cred că este mai bine și pentru fetițe ca părinții lor să fie OK unul cu celălalt”, a declarat, în exclusivitate pentru SPYNEWS.ro, Andreea Bălan.

Andreea Bălan a depus cererea de chemare în judecată împotriva lui George Burcea anul trecut, iar conform documentelor atașate la dosar vedeta solicitase ca instanța să ia măsuri urgente cu privire la mai multe afirmații publice ale actorului – afirmații care, în opinia sa, erau mincinoase și calomnioase. În cererea de chemare în judecată, Andreea Bălan a cerut ca instanța să dispună ștergerea postărilor buclucașe și să îi interzică lui Burcea să mai facă afirmații mincinoase despre ea. De asemenea, Andreea Bălan a solicitat ca actorul să fie obligat de magistrați să achite toate cheltuielile de judecată.

Printre postările indicate de Andreea Bălan se află și aceea în care George Burcea susținea că labradorul familiei, pe care artista îl iubește ca pe ochii din cap, ar fi fost maltratat de aceasta. La momentul respectiv, Andreea Bălan a declarat: „Cățelul e bolnav și necesită tratament zilnic, ceea ce eu și Buni am făcut luni de zile. Am facturile și rețetele de la veterinar, așa că ceea ce insinuează el (George Burcea – n.r.) este aberant și irelevant. Acum e rândul lui să îl îngrijească și o să vadă că nu e ușor și ieftin deloc. Cred că e suficient că eu și Buni avem grijă de fete din toate punctele de vedere, măcar să aibă și el grijă de cățel. (…) Cățelul este bolnav, nu maltratat. Eu am avut foarte mare grijă de el. Îl iubim și am cheltuit foarte mult cu el. Veterinarul meu poate confirma și am și facturile și tratamentele aplicate. De aceea i l-am dat lui (lui George Burcea – n.r.), să aibă și el grijă de el și să vadă ce înseamnă. E suficient că doar eu am grijă de copii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *