Valeriu Iftime a anunțat cine ar putea să îl înlocuiască pe Dan Alexa la FC Botoșani

Dan Alexa (44 de ani) este pe punctul de a pleca de la FC Botoșani,după doar opt partide. Adus pentru a salva echipa de la retrogradare, ”Chirurgul” nu a reușit să obțină vreo victorie pe banca tehnică a moldovenilor, motiv pentru care este gata să renunțe la postul de antrenor principal.

Valeriu Iftime a anunțat cine ar putea veni în locul lui Dan Alexa la FC Botoșani

În cursul zilei de marți, 31 octombrie, Valeriu Iftime a dezvăluit că va purta o discuție finală cu Dan Alexa.

Dacă tehnicianul va decide să își rezilieze contractul, patronul celor de la FC Botoșani are deja noua soluție pentru banca tehnică. Valeriu Iftime este gata să conteze pe ”duo-ul” de secunzi Andrei Patache și Daniel Șchiopu, ambii deținători de Licență A. Cei doi s-au ocupat de echipă și înainte de venirea lui Dan Alexa.

”Dacă ăsta e gândul lui Alexa, să plece, de data asta îl voi lăsa. Azi vorbesc cu el. Am două variante în club, doi antrenori cu licență A, Patache și Șchiopu, nu mai aduc pe nimeni din exterior”, a spus Valeriu Iftime, potrivit GSP.

Dan Alexa, după FC Botoșani – U Cluj 0-3: ”Problema principală e că luăm prea ușor gol”

La flash-interviu, Dan Alexa, antrenorul celor de la FC Botoșani, a transmis că e normal ca suporterii să fie supărați și să-i ceară demisia, însă a spus că va pleca atunci când patronul Valeriu Iftime îi va cere acest lucru.

”E foarte greu să joci împotriva unei echipe ca U Cluj, cu toate că am început bine, am pus presiune. Am luat gol la prima situație importantă a lor, a venit rapid și golul doi și a fost dificil. Sunt mai mulți factori, problema principală e că luăm prea ușor gol.

Îmi pare rău că nu reușim să fim mai pragmatici, mai concreți și mai realiști pe fază de apărare. E normal (n.r.- ca suporterii să-i ceară demisia), am venit cu toate intențiile mele bune. Mă simt foarte bine la Botoșani. E normal să strige demisia. Ieșirea din această situație… Ne-au lipsit 6 jucători titulari, nu i-am avut.

Singura parte bună e că sunt foarte multe jocuri de acum înainte. Trebuie trasă linia foarte serios, trebuie făcută o analiză, când nu câștigi deloc nu e întâmplător. Când domnul Iftime dorește și-mi dă de înțeles, plec, nu se pune problema. Azi am arătat rău la nivel de lot, am foarte mulți jucători under pe bancă. Avem probleme mari în apărare. Pentru noi, fiecare joc e foarte important”, a spus Alexa, potrivit Digisport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *