VIDEO Senatorul Cristian Achiței, interpelare către ministrul Transporturilor pentru modernizarea DN 19 Botoșani- Săveni

Senatorul PNL Cristian Achiței a făcut o interpelare către ministrul Transporturilor pentru modernizarea și consolidarea Drumului Național DN 29 Botoșani-Săveni. El i-a adresat ministrului o serie de întrebări în ce privește expertiza tehnică și rezolvarea unor probleme punctuale pe acest drum național.

„În timp ce modernizarea DN 29D Botoșani-Ștefănești s-a încheiat, urmând ca în cel mai scurt timp să se facă oficial recepția lucrărilor, iar modernizarea DN 28B Botoșani-Tg. Frumos se apropie la rândul ei de fazele sale finale, alte drumuri naționale din județul Botoșani au nevoie de lucrări de întreținere, reparații, reabilitare sau chiar modernizare. Este și cazul Drumului Național DN 29 Botoșani-Săveni, care se degradează în ritm accelerat în ultima perioadă din multiple cauze, inclusiv devierea traficului greu pe durata modernizării DN 29D Botoșani-Ștefănești sau intensificarea traficului spre și dinspre Ucraina prin vama de la Rădăuți Prut, ca urmare a războiului cu Rusia. Am constatat personal de-a lungul ultimelor luni degradarea tot mai accentuată a acestui drum național. A sosit momentul să ne ocupăm extrem de serios de modernizarea și consolidarea Drumului Național DN 29 Botoșani-Săveni”, spune Achiței.

Parlamentarul și-a intensificat eforturile în vederea remedierii temeinice, în timp util, a problemelor de pe DN 29 Botoșani-Săveni de către Ministerul Transporturilor, prin CNAIR și DRDP Iași. Astfel că săptămâna trecută i-a adresat ministrului de resort o interpelare și două întrebări referitoare la rezultatele expertizei contractate pentru Drumul Național DN 29 Botoșani-Săveni, respectiv la rezolvarea punctuală a problemelor grave înregistrate în două zone ale acestui drum: una, între km 49+900 – km 50+100, afectată de calamități, iar a doua, între km 58+300 km 58+800, unde circulația se desfășoară pe o singură bandă, ca urmare a alunecărilor de teren.

În calitate de reprezentant al botoșănenilor în Parlamentul României, am fost și sunt în continuare extrem de implicat în tot ceea ce are legătură cu infrastructura rutieră a județului, esențială, din punctul meu de vedere, nu doar pentru confortul cetățenilor, ci și pentru dezvoltarea economică a zonei, pentru crearea de noi locuri de muncă și creșterea în ansamblu a nivelului de trai pentru toți locuitorii județului”, spune Achiței.

One thought on “VIDEO Senatorul Cristian Achiței, interpelare către ministrul Transporturilor pentru modernizarea DN 19 Botoșani- Săveni

  1. Avem la Botosani profesionisti in domeniul drumurilor. Domnul Achitei proiectant, domnul Zacretchi constructor, domnul Albert inspector la IGS ș.a. Experienta, pregatire profesionala, grija fata de cheltuirea fondurilor publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *