Exercițiu ISU cu forțe și mijloace, marți, într-o pădure din județul Botoșani

exercitiu isu, gorovei, stiri, botosani, pompieri, situatii de urgenta, stiri din botosaniMâine, începând cu ora 12.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va organiza un exercițiu cu forțe și mijloace în pădurea din localitatea Alba, comuna Hudești.

Potrivit scenariului, din cauza vântului puternic, un foc aprins într-o gospodărie de lângă pădure s-a extins la fondul forestier. Zece persoane care cautau obiecte vechi, folosind detectoare de metale, s-au rătăcit, iar cinci voluntari s-au intoxicat cu fum. Unul dintre detectoriști a descoperit un elemente de muniție.

Vor fi simulate acțiuni de căutare-salvare, de acordare a primului ajutor în caz de intoxicații cu fum, de asanare a terenului de muniția rămasă neexplodată și de stingere a incendiilor.

Persoanele care își desfășoară activitatea în zonă sau cetățenii care vor trece prin apropierea locului trebuie să știe că este vorba despre un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *