Dispute între Primărie și o firmă din Botoșani pe preluarea Cinematografului Luceafărul. Proiectul de preluare a clădirii, pentru a treia oară în ședință de Consiliu Local

Proiectul de preluare a cinematografului Luceafărul va fi pus spre aprobare pentru a treia oară în ședință de Consiliu al municipiului Botoșani.

Primăria vrea să transfere vechiul cinematograf din Centrul istoric al municipiului în proprietatea sa, însă sunt opoziții din partea reprezentanților societății ”Cozonac Domnesc”, care funcționează cu chirie în acel spațiu din 2018 și care au demarat, la rândul lor, procedurile de achiziție a fostului cinematograf, solicitând municipalității încetarea procedurii de preluare a imobilului.

Aceștia motivează că societatea face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, că activul a cărei vânzare-cumpărare se solicită este disponibil, aflându-se în folosința societății și că în acest spațiu s-au făcut investiții importante.

În ciuda acestei solicitări venite din partea societății ”Cozonac Domnesc”, proiectul de hotărâre privind iniţierea demersurilor în vederea preluării spaţiului de pe strada 1 Decembrie, nr. 89 se va dezbate, din nou, în ședința ordinară din 31 octombrie.

În raportul de specialitate se arată că ” imobilul nu face parte din categoria activelor care pot fi supuse vânzării”.

Cinema Luceafărul aparţine RADEF România Film. După Revoluţie, cinematograful a fost închis, fiind transformat în spaţiu de depozitare pentru mai multe firme private. Vezi aici proiectul de hotărâre!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *