FOTO Sărbătoare în comunitatea armeană din Botoșani! A fost sfințită Crucea Khachkar de la Podul de Piatră

Sărbătoare în comunitatea armeană din Botoșani! Sâmbătă, a fost sfințită Crucea Khachkar de la Podul de Piatră. Slujba a fost oficiată de Prea Sfinția Sa, Episcopul Datev Agopian.

Khachkar-urile sunt un simbol puternic al credinței creștine și identității culturale a poporului armean. Ele au o lungă tradiție în Armenia și sunt apreciate pentru măiestria sculpturii lor și pentru semnificația religioasă. Aceste cruci de piatră reflectă bogata istorie și artă a poporului armean și sunt recunoscute ca opere de artă și cultură de importanță mondială, fiind incluse în patrimoniul UNESCO.

De astăzi, și Botoșaniul, locul care găzduiește cea mai veche biserică armenească din țară, are un Khachkar, care se afirmă ca o pagină vie de legendă și mit, transmiţând instantaneu sensibilităţii, prin meșteșugul dantelăriei în piatră, adevăruri tăinuite de secole despre poporul armean atât de încercat de vitregia destinului.

„Este o mică recunoaștere a contribuției armenești la dezvoltarea orașului. Încă din secolul al XIV-lea, armenii s-au stabilit la confluența marilor drumuri comerciale, în târgul Botoșanilor, zidind aici Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și aducând cu ei tradițiile, obiceiurile și valorile specifice”, a spus președintele CJ Botoșani, Doina Federovici.

La eveniment a participat și fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *