Valeriu Iftime, dezamăgit de jucătorii bănuiți că au avut legătură cu pariurile: Jur că îmi e greu să mai văd stadionul. Nu mă uit la niciun meci

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a oferit ultimele detalii despre situația fotbaliștilor Virgile Pinson și Jean Armel Drole, bănuiți că ar fi pariat chiar pe meciul propriei echipe.

Afaceristul a recunoscut că este extrem de dezamăgit de atitudinea jucătorilor săi și a admis că trece prin momente foarte dificile în această perioadă.

Iftime nu este mulțumit de faptul că regulamentul îi apără pe Pinson și Drole, astfel că nu poate lua măsuri dure împotriva lor până la un verdict final.

„După informațiile astea și după discuția avută cu băieții ăștia jur că îmi e greu să mai văd stadionul. Nu mă uit la niciun meci, nu mai vreau să știu, așa de dezamăgit sunt de asemenea atitudine încât nu știu cum să o iau, unde să o pun. Mă refac eu în câteva zile, dar acum nici nu vreau să știu. 

Chiar mă doare inima pentru copiii ăștia, i-am văzut că plâng acolo. Nu știu ce se întâmplă cu ei, eu credeam că-i poți suspenda pe perioada anchetei, dar nu-i poți suspenda. Nu știu ce a vorbit președintele cu ei, stau la hotel, stau acasă pe unde stau ei prin apartamente și nu se antrenează cu echipa.

Există prezumția de nevinovăție, este doar o suspiciune sau o supoziție a noastră că ei au greșit, poate că nu au greșit, poate că așa a fost să se întâmple. Fata aia întâmplător voia să depună nu știu câte mii de lei la pariuri, poate el nu a luat intenționat cartonaș sau poate e adevărat ce spun ei.

Până acolo ei sunt tratați ca fotbaliștii, există un megaregulament. Poate că au fost furați atât de tare de s-au creat regulile astea atât de bune pentru fotbaliști. Vă dați seama, imaginea clubului se zbuciumă, iar eu nu pot să fac nimic, trebuie să-i antrenăm”, a declarat Iftime, conform Fanatik.

„Plecați în lumea voastră și lăsați-mă să trăiesc”

Aduci un fotbalist și la un moment dat îi spui ‘nu ești bun pentru mine’, îi spui să plece și cere contracte, cere bani. Eu îl înțeleg, dar nici să stai la mine ca să iei bani, să te uiți la bec în hotel. Nu poți să-i dai așa ușor afară. E adevărat că mulți și-au bătut joc de ei de-a lungul timpului și atunci s-au creat niște regulamente care să-i apere.

Eu păstrez relația de respect față de orice fotbalist și cred că am acest lucru bine construit în mine, dar uneori se depășesc limite aici.

Eu nu am dat afară în viața mea un inginer sau un muncitor, bun, rău, cum este el, chiar dacă a băut. El a plecat după aceea pentru că a simțit că nu e locul lui acolo. Nu i-am făcut niciun rău, nici după, nu l-am urmărit în viața mea.

Ajung la copiii ăștia, dacă au problemă le zic ‘plecați în lumea voastră și lăsați-mă să trăiesc’, nu le fac nimic. Ei nu se mai antrenează cu echipa acum, se antrenează separat. Nu poți să-i duci la antrenament cu ceilalți. Se antrenează separat, le dau toate condițiile, nu le spun nimic.

Contractul meu cu ei funcționează, nu este nimic schimbat. Pe de altă parte, după mine nu ar trebui să fie așa. Nu pariază ei, e o brunetă care apare. Sunt convins că nu jucătorii merg acolo, nu sunt atât de…”, a încheiat Iftime, potrivit ProSport care citeaza Fanatik.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *