Un nou voucher apare în România. Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a dat detalii despre metodologia acordării de vouchere pentru victimele infracțiunilor în România, oferind informații cu privire la infracțiunile eligibile și cheltuielile ce pot fi decontate. Acest mecanism are drept scop simplificarea sprijinului acordat victimelor și acoperirea nevoilor lor urgente, scrie capital.ro.
„A fost adoptată Metodologia de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor destinate victimelor infracţiunii, pentru stabilirea cuantumului acestora, precum şi a criteriilor de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare. Această metodologie vine în sprijinul Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice.
Compensația financiară se acordă doar în baza unei cereri următoarelor categorii de victime:
Metodologia adoptată anul acesta dezvoltă un mecanism de compensare şi stabileşte etapele, responsabilităţile şi documentele aferente procesului de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor destinate victimelor infracţiunii.
CRJ precizează că victima poate depune o cerere de compensare financiară sau o cerere cu un avans din compensaţia financiară sub formă de voucher pentru acoperirea nevoilor urgente la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituite în fiecare tribunal.
Vor fi autorizate să distribuie vouchere următoarele entităţi şi autorităţi publice: direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului; Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi; orice altă entitate publică care are, potrivit legii sau actului constitutiv, ca obiect de activitate asistenţa şi protecţia victimelor şi/sau asistenţa socială; orice altă instituţie a statului care, în exercitarea atribuţiilor, intră în contact cu persoane care sunt potenţiale victime ale infracţiunilor.
„Astfel, introducerea acestui mecanism de compensare, sub formă de vouchere, doreşte să contribuie la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor. Acest procedeu este însă, la prima vedere, destul de complicat şi dificil. Considerăm că este necesar ca anul viitor să fie evaluată eficacitatea metodologiei, cu rezultate concrete, pentru a identifica dacă sunt necesare modificări ale metodologiei pentru o acordare efectivă de sprijin victimelor infracţiunilor”, a mai transmis organizaţia, potrivit sursei citate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia