FOTO Tragedie! Un tânăr a murit, iar altul este grav rănit după un accident

Un tânăr a murit, iar altul este grav rănit în urma unui accident rutier care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza comunei sucevene Mălini, satul Poiana Mărului. O motocicletă, în care se aflau cei doi tineri, a intrat într-un cap de pod. Un bărbat în vârstă de 23 de ani, conștient și cooperant a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

„Unui alt bărbat în vârstă de 26 de ani i se aplică manevrele de resuscitare”, precizau reprezentanții ISU Suceava.

Din păcate, acesta a decedat.

„Intervin la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ”, precizează ISU Suceava.

Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.

 

 

Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani. Sunt vizate șase localități

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *