Un bărbat a fost reclamat de vecini la poliție, pentru că a făcut gălăgie în timpul renovării apartamentului. Cum a scăpat de amendă

Un bărbat din Alba, reclamat de vecini la Poliție pentru gălăgia produsă în timpul lucrărilor de renovare în apartament, a scăpat de amendă în instanță. Deși fusese sancționat cu doar 200 de lei pentru tulburarea fără drept a liniștii proprietarilor, bărbatul a decis să conteste amenda în instanță. La finalul unui proces care a durat 7 luni, scrie Ziarul Unirea, Judecătoria Alba Iulia i-a dat dreptate bărbatului: „Starea de fapt nu corespunde realității”.

După ce a fost amendat de Poliția Locală Alba Iulia pentru că făcea zgomote în apartament, proprietarul unui apartament din municipiu a obținut în instanță anularea proces verbal prin care a fost sancționat.

Gălăgia i-a deranjat atât de tare pe vecinii acestuia încât au sunat la Poliția Locală și au semnalat incidentul. Urmarea a fost amendarea proprietarului (A. S.) cu suma de 200 de lei pentru tulburarea fără drept a liniștii proprietarilor. Deși amenda a fost mică și putea plăti doar 100 de lei în 15 zile, persoana amendată a ales să meargă în justiție și să conteste procesul verbal de sancționare.

„Măsura amenzii a fost luată doar pe baza plângerilor unor vecini, iar agentul de poliţie s-a prezentat în data de 11 februarie 2023, după o zi de la stabilirea amenzii şi emiterea proceselor verbale de constatare a contravenţiei. Agentul de poliţie a încheiat procesul verbal în baza unor înregistrări prezentate de reclamanţi, care nu puteau fi dovedite. Am efectuat câteva lucrări de modernizare în camera copiilor, dar niciodată în orele de linişte şi în niciun caz nu au fost produse zgomote care să deranjeze foarte mult”, a susținut persoana amendată în acțiunea depusă la Judecătoria Alba Iulia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *