FOTO Tânăr rănit grav după ce a intrat cu mașina într-un copac

Un tânăr de 23 de ani a fost rănit grav după ce a intrat cu mașina într-un copac. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe strada Calea Bucovinei din orașul sucevean Vicovu de Sus. Potrivit polițiștilor, în jurul orei 00.10, un bărbat de 23 de ani din orașul Vicovu de Sus, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un arbore.

În urma impactului, autoturismul a luat foc, iar pompierii militari au intervenit pentru stingerea incendiului.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

„La sosirea echipajelor, salvatorii au identificat un autoturism răsturnat pe cupolă, iar pe șoferul acestuia, aflat în stare de inconștiență, l-au găsit în afara mașinii, pe marginea carosabilului. Pompierii paramedici ai echipajului SMURD i-au acordat primul ajutor  medical rănitului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, după care s-au deplasat cu acesta spre spital. Ulterior, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic, a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *