Româncele care au cel puțin un copil ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare

Getty Images

Româncele care au cel puțin un copil ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare. Propunerea apare în noua lege a pensiilor, aflată în lucru la Ministerul Muncii. Autoritățile vor să introducă o nouă formulă de calcul, bazată pe vechime și pe valoarea contribuției la sistemul de pensii. Astfel, spun oficialii, vor fi eliminate inechitățile din acest moment.

La Ministerul Muncii au fost în lucru trei variante pentru noua lege a pensiilor. Potrivit unor surse, autoritățile vor să implementeze varianta agreată și de Comisia Europeană. Aceasta prevede o formulă de calcul bazată pe vechime și pe sumele cu care fiecare român a contribuit sau va contribui la bugetul asigurărilor sociale de stat, transformate în număr de puncte.

Astfel, cu cât un angajat va lucra mai mult, cu atât va avea la final de carieră un număr mai mare de puncte cumulate. În acest fel, pensia va fi egală cu numărul total de puncte al fiecărui viitor pensionar înmulțit cu valoarea punctului de referință, care este acum de 71 de lei.

Practic, un pensionar cu un punctaj de 100 de puncte, cumulate de-a lungul anilor de cotizare, va avea avea o pensie de 7.100 de lei.

Punctul de referință reprezintă valoarea punctului de pensie, care este în prezent de 1.785 de lei împărțit la stagiul de cotizare de 25 de ani.

Punctul de referință se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se va adaugă jumătate din câștigul salarial mediu brut, adică o valoare exprimată în procente și calculată anual de Institutul Național de Statistică.

O astfel de formulă apare în legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, lege care nu a fost niciodată aplicată. Dacă autoritățile vor menține această formulă de calcul vor fi eliminate inechitățile din sistem. Practic, situațiile din prezent în care o femeie și un bărbat care au lucrat 35 de ani în același birou și au avut aceeași funcție au pensii diferite.

Asta pentru că punctajul bărbatului a fost împărțit la 35, iar al femeii la 25. Potrivit viitoarei legi, pensiile urmează să fie egale și să nu mai existe diferențe. În acest caz, pensia bărbatului va crește. La fel ar urma să se întâmple și cu pensiile celor care au prestat aceeași muncă, dar s-au pensionat în ani diferiți.

Practic, pensia unui magazioner ieșit la pensie în 2000 va fi egală cu cea a unui magazioner pensionat în 2010 sau cu a celui ieșit în 2015. Acum ele se calculează după formule diferite. Cât despre pensia anticipată, autoritățile vor reguli mai stricte ca până acum, însă nu au decis o variantă finală. Iau în calcul însă, să acorde bonusuri în calculul pensiei pentru cei care muncesc mai mult de 25 de ani.

Modificări vor apărea în cazul pensionării femeilor care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani. Practic, vârsta de pensionare se reduce cu șase luni în funcție de numărul copiilor.

Potrivit proiectului, o mamă care are un copil poate primi o reduce de șase luni , cea cu doi copii un an, în timp ce femeile cu șase copii primesc o reducere a vârstei cu 3 ani. Se mențin același criterii esențiale pentru ieșirea la pensie, îndeplinirea vârstei minime de pensionare și stagiul de cotizare, potrivit Stirile ProTV

Povestea evreilor din România din timpul vechilor regate și până în prezent. Botoșani și Dorohoi, printre orașele cu cei mai mulți evrei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *