Filtre rutiere în mai multe localități din județul Botoșani

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi  au organizat o acțiune, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomîrla,  pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă, informează printr-un comunicat de presă Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Activitatea a vizat identificarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză și s-a desfășurat pe principalele artere rutiere, fiind instituite filtre atât la intrările, cât și la ieșirile din localități.

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 38 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, 9 dintre acestea fiind aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, au fost efectuate 12 testări cu aparatul etilotest, iar în cazul unuia dintre conducătorii auto, rezultatul a fost pozitiv, indicând o valaore de până în 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, transmite IPJ Botoșani.

FOTO Tânăra de 20 de ani din Botoșani care a renunțat la munca de birou pentru a lucra pe utilaje agricole moderne. „Nu mă văd făcând altceva”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *