Pensionarii care ar urma să primească un bonus. Anunțul făcut chiar de șeful Casei de Pensii

sursa: Antena 3

Vești bune pentru pensionarii din România. Șeful Casei de Pensii anunță că va exista un bonus la pensie pentru o anumită categorie de pensionari.

Românii care vor lucra peste 25 de ani  ar putea să beneficieze de un bonus:

Se poate adăuga un număr de puncte de vechime, ca un fel de bonus, pentru cei care au contribuit peste stagiul de cotizare de 25 de ani la care se raportează valoarea punctului de pensie. S-ar putea ca pensionarii să primească şi un bonus dacă lucrează peste 25 de ani. Astfel, la formula de recalculare a pensiilor prezentă, la acelaşi număr total de puncte contributiv, calculat pe contributivitate, se mai poate adăuga acel bonus, acele puncte de fidelitate, pentru cei care lucrează mai mult decât stagiul mediu de cotizare. Aceasta este şi o cerinţă pe care am avut-o la discuţiile cu Comisia Europeană pentru a stimula prelungirea în activitate şi a cotiza mai mult decât stagiul stabilit de lege. Varianta prezentată e valabilă pentru aproximativ toate cele cinci milioane de dosare de pensie aflate în plată care sunt acum în sistemul public„, a spus şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, la o televiziune de știri, potrivit Realitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *