Proiecte culturale în valoare de peste jumătate de milion de lei depuse de instituțiile subordonate Consiliului Județean

Trei proiecte culturale în valoare de peste jumătate de milion de lei au fost depuse de către Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Muzeul Județean Botoșani la Administrația Fondului Cultural Național pentru a fi finanțate în cadrul primei sesiuni a anului 2024.

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a depus două proiecte, unul cu implementare în prima jumătate a anului viitor (Festivalul de debut) și unul multianual (Reconceptualizare prin coparticipare – Muzeul „Mihai Eminescu” de la Ipotești), cu o valoare totală de peste 400.000 de lei, iar Muzeul Județean Botoșani a depus proiectul „Cucuteni 3D: Cultura Cucuteni pe tărâm digital”, a cărui valoare se ridică la aproximativ 100.000 de lei și care va fi implementat pe parcursul anului viitor.

  „Sunt proiecte culturale interesante prin care echipele de la instituțiile de cultură, aflate în coordonarea domnului administrator public al județului, Cristian Nistor, vor pune în valoare moștenirea noastră culturală. Încercăm să transformăm Memorialul Ipotești în capitala literaturii românești și nu numai. În cadrul proiectului de reconceptualizare a Muzeului Eminescu vor fi cooptați specialiști în domeniul literaturii, în digitalizare, artiști, creatori, studenți, masteranzi și doctoranzi. De asemenea, la Ipotești se va organiza un altfel de festival: un festival de debut în poezie, care se va adresa tinerilor poeți. Muzeul Județean vrea să translateze Cultura Cucuteni pe tărâm digital pentru a fi mai atractivă pentru publicul tânăr”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Cristian Nistor, administratorul public al județului Botoșani, consideră că instituțiile de cultură trebuie să iasă din zona de confort și să țină pasul cu vremurile.

„Încercăm să schimbăm paradigma din domeniul cultural. Instituțiile de cultură trebuie să vină în întâmpinarea publicului, să fie cât mai atractive prin serviciile pe care le oferă publicului. Totodată, trebuie să valorifice toate oportunitățile de finanțare, să aplice pe programele naționale și europene pentru a scădea presiunea de pe bugetul public, dar și pentru a-și asigura bugetele necesare acțiunilor pe care doresc să le facă. Vom continua să menținem brandul cultural al județului, pentru că acesta este cea mai bună carte de vizită”, a spus Cristian Nistor.

Cele trei proiecte depuse au intrat în evaluarea AFCN, care se va finaliza în acest an.

 

One thought on “Proiecte culturale în valoare de peste jumătate de milion de lei depuse de instituțiile subordonate Consiliului Județean

  1. D-na parasuta din capul mesei (absolventa a facultatii de parasutism), din inaltul cerului de unde a picat, se pricepe la toate.Fotograful ei personal o pozeaza peste tot unde este de bine. Unde este de rau …. d-na Doinita dispare ca ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *