Cresc alocațiile copiilor! Anunțul făcut de ministrul Familiei

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, a anunțat creșterea alocațiilor copiilor. Întrebată dacă alocațiile vor fi indexate cu rata inflației la începutul anului următor, Natalia Intotero a declarat că veniturile copiilor sunt o prioritate pentru guvernanți, iar aceștia își vor respecta angajamentele.

Potrivit legislației în vigoare, alocațiile pentru copii vor fi majorate diferențiat în funcție de vârsta acestora.

În prezent, copiii cu vârsta de până la 2 ani sau cu handicap beneficiază de o alocație lunară de 631 de lei. Copiii încadrați în intervalul de vârstă de 2-18 ani, precum și tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, primesc o alocație lunară de 256 de lei. Totodată, aceeași sumă de 631 de lei este acordată și copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, care suferă de un handicap. Această sumă a fost majorată în acest an față de cea de 600 de lei, care era valabilă în anul 2022.

Alocațiilor copiilor se vor majora anul următor, după ce vor fi indexate cu rata mediei anuală a inflației

„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2, citată de DCNews.

Anul trecut, alocația lunară de plasament a fost majorată. Așadar, drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent material sunt în cuantum de 950 de lei. Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Plata alocației poate fi făcută fie prin mandat poștal, fie prin transfer bancar, potrivit Antena 3 CNN care citeaza DCNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *