Botoșănean prins băut la volan. Cât de beat era când l-au oprit polițiștii

Un botoșănean a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. La data de 4 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au depistat pe drumul județean D.J. 291 D, în comuna Cristinești, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub asepctul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *