Accident în județul Botoșani! Bărbat lovit de un scuter. Conducătorul auto a părăsit locul faptei

foto generic

Accident cu victimă și părăsirea locului faptei în județul Botoșani. Miercuri, 4 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au  fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 67 de ani,  cu privire la faptul că a fost victima unui accident rutier, iar conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr de 24 de ani, din orașul Darabani, în timp ce se deplasa cu un scuter electric, pe drumul public, din orașul Darabani, ar fi susrprins și accidentat un bărbat, de 67 de ani, care se deplasa pe marginea părții carosabile, pe aceeași direcție de mers, provocându-i leziuni fizice care au necesitat îngrijiri medicale.

Ulterior, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fiind idemtificat la domiciliu. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă,  conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *