Vești bune pentru profesori! Vor primi mai mulți bani în luna octombrie

Peste 300.000 de profesori primesc salariile mărite în luna octombrie, a confirmat ministrul Adrian Câciu. Șeful Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat și data de la care ajung primele pentru cadrele didactice.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat marți că peste 300.000 de angajați din sectorul Educației vor primi mai mulți bani, alocarea financiară fiind suplimentată cu 427 de milioane de lei.

Adrian Câciu a anunţat și data la care prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 lei, și prima de carieră profesională, de 500 de lei, va ajunge la angajaţii din învățământ. Aceștia vor primi acești bani spre sfârșitul lunii, în perioada 20-27 octombrie.

Astfel, va fi acordată o primă de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, în valoare nominală de 1.500 lei/persoană și o primă de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 de lei/ persoană. Ministerul Educației anunțase în urmă cu câteva zile că va cere bani din Fondul de rezervă bugetară pentru plata salariilor din învățământ în cazul în care va întârzia rectificarea bugetară, prima pe acest an făcută de Guvern. Decizia urma să fie luată pentru a suplimenta sumele pentru cheltuielile cu salariile majorate ale profesorilor. Rectificarea bugetară ar putea avea loc în luna noiembrie, după cum a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Ministerul Educației a primit, printr-un memorandum aprobat în ședința de guvern din 27 septembrie, încă 2,6 miliarde de lei credite bugetare pentru a putea plăti salariile profesorilor și angajaților din școli și universități.

Anunțurile făcute de ministrului Investițiilor și al Educației vin după protestele profesorilor din perioada mai-iunie. Sindicatele din învățământ au declanșat greva generală pe 22 mai 2023, la care au participat peste 200.000 de profesori și personal auxiliar. Profesorii au cerut majorări salariale în educație de 25%. Greva a încetat pe 12 iunie 2023, cu câteva zile înainte de finalul anului școlar. După greva profesorilor de la sfârșitul anului școlar 2022-2023, Guvernul a aprobat OUG 58/2023 prin care sunt majorate salariile în învăţământ, cu 1.000 de lei brut pentru cadrele didactice şi cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic. Potrivit creșterii din iunie, vor fi salarii mai mari cu peste 25% pentru cadrele didactice și cu peste 30% pentru didactice auxiliare.

„Octombrie vine cu vești bune atât pentru angajații din educație cât și pentru beneficiarii programului Sprijin pentru România.

Astfel, în luna octombrie, peste 300.000 de angajați din sectorul educație vor beneficia de alocare financiară suplimentară de 427 milioane lei pentru:

– prima de carieră didactică pentru personalul didactic si didactic auxiliar, în valoare nominală de 1500/persoană;

– prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 lei/persoană.

Acest tip de sprijin se va acorda în conformitate cu prevederile OUG 58/2023, estimarea noastră fiind că banii vor ajunge la personalul din educație în perioada 20-27 octombrie”, a transmis ministrul de Finanțe, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, potrivit Realitatea.net

VIDEO Tragedie! Fata de 16 ani, din Botoșani, rănită în accidentul de motocicletă, a murit la spital. Patrisia s-a stins azi dimineață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *