Veste uriaşă pentru şoferi. Decizia pregătită de Guvern în privinţa plafonării poliţelor RCA

Vom putea plăti poliţe RCA la preţuri plafonate până la sfârşitul anului. Vestea bună vine de la autorităţi. Executivul vrea să prelungească măsura, care expiră peste o săptămână.

Proiectul a fost discutat astăzi, 28 septembrie, la Guvern, însă decizia finală va fi luată săptămâna viitoare, cel mai probabil. Tarifele RCA au fost „îngheţate” în luna aprilie la nivelul preţurilor din februarie 2023, iar măsura care urma să expire la finalul lunii octombrie va fi prelungită până la finalul anului.

Ce s-ar întâmpla dacă plafonarea nu ar fi prelungită

Atât ASF, care a inţiat proiectul, cât şi Guvernul, spun că este necesară prelungirea plafonării poliţelor RCA pentru a evita o explozie a preţurilor. Sunt voci în piaţa de profil care susţin că în lipsa acestei plafonări preţurile ar creşte cu 25% sau chiar cu 30% pentru toate tipurile de maşini.

Recent, şi valabilitatea poliţelor Euroins a fost prelungită până la începutul lunii decembrie şi, potrivit datelor oficiale, pe străzi circulă în continuare 1,7 milioane de maşini cu poliţie la asiguratorul falimentar Euroins, potrivit Observator

VIDEO Caz șocant la Botoșani! Un bărbat a încercat să-și pună capăt zilelor. „Vorbea la telefon cu o femeie, plângea și dintr-o dată…”

One thought on “Veste uriaşă pentru şoferi. Decizia pregătită de Guvern în privinţa plafonării poliţelor RCA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *