Un militar beat, care și-a ucis mătușa, cu mașina, pe trecerea de pietoni, a ajuns în Penitenciarul Botoșani

Un militar beat, care și-a ucis mătușa, cu mașina, pe trecerea de pietoni, a ajuns în Penitenciarul Botoșani. Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Ioan Carpiuc la 2 ani, 11 luni și 10 zile de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

„La data de 27.09.2023, orele 18.20 polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis la data de 25.01.2023 de către Judecătoria Gura Humorului față de un bărbat de 52 de ani din com. Păltinoasa, jud. Suceava, condamnat la o pedeapsă de 2 ani, 11 luni și 10 zile închisoare pentru infracțiunile de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului” Bărbatul de 52 de ani a fost identificat de polițiști pe raza comunei Păltinoasa, fiind reținut, escortat și încarcerat în Penitenciarul Botoșani”, susțin reprezentanții Poliției Suceava.

La data de 12 octombrie 2018, în jurul orei 19.00, Ioan Carpiuc, în vârstă de 48 de ani, cadru militar, circula la volanul unui Ford Focus, pe DN17, pe raza comunei Păltinoasa. Din cauza vitezei și pentru că se afla sub influența băuturilor alcoolice, militarul a lovit-o mortal pe Ileana Carpiuc, mătușa sa, de 75 de ani, care traversa drumul pe trecerea de pietoni din fața fostului sediu al primăriei din comună. Bătrâna era chiar mătușa șoferului. Militarul a fugit de la locul accidentului. Când a fost prins a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *