Filtre rutiere la intrările în municipiul Botoșani. Zeci de mașini au fost controlate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani , împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni au organizat, pe 27 septembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională și impunerea unui climat de siguranță în rândul cetățenilor.

Astfel, s-a acționat în zona localurilor publice, în zonele în care se formează aglomerări de persoane, precum și pe arterele rutiere principale.

În cadrul activităților desfășurate au fost organizate 4 filtre rutiere, la intrările și ieșirile din oraș, fiind controalte 86 de autovehicule, cu privire la respectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, în cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 90 de persoane, 16 dintre acestea fiind sancționate pentru abateri la regimul rutier, cu amendă în valoare totală de 5.800 de lei, 4 persoane fiind sancționate pentru nersepectarea normelor de conviețuire socială cu amendă în valoare depeste 500 de lei, iar 3 persoane au fost sancționate cu amendă în valoare totală de  25.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor și a bunurilor, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Accident mortal la Botoșani! Un bărbat care a încercat să traverseze strada neregulamentar, lovit în plin de un camion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *