Câtă durere! Copilă de șase ani izolată într-o cameră de spital din cauza unei boli crunte. Ioana stă departe de bucuriile copilăriei

Ioana are șase anișori. Îi place să deseneze, să picteze, să asculte povești seara înainte de culcare, dar cel mai mult iubește să se joace cu prietenii de la grădiniță. De un an și jumătate, stă însă departe de bucuriile copilăriei, izolată într-o cameră de spital. După 9 luni chinuitoare de chimioterapie fără niciun rezultat, părinții au decis să o transfere într-un spital din Roma. Copilul beneficiază de tratament gratuit. Familia are însă nevoie de sprijin pentru cheltuielile cu transportul, cazarea și întreținerea. Tatăl fetiței este singurul care lucrează, în vreme ce mama stă împreună cu Ioana în spital.

,,Coșmarul nostru a început în ianuarie anul trecut. Într-o zi când a venit de la grădiniță s-a plâns că o doare un picior. Inițial nu am luat în seamă, ne-am gândit că s-a lovit, dar pentru că durerile au persistat am mers la medic. După numeroase investigații, ni s-a dezvăluit și crunta realitate: Ioana avea cancer, mai precis, neuroblastom. Am simțit că mă prăbușesc în gol. Nu puteam să concep așa ceva. Din acel moment viața noastră s-a schimbat radical,“ ne-a mărturisit Bianca, mama Ioanei, cu lacrimi în ochi.

Au urmat 9 luni grele și chinuitoare de chimioterapie și investigații repetate. Pentru că tratamentul administrat nu părea să dea niciun rezultat, părinții au căutat ajutor în străinătate. Au găsit sprijin în Italia. Un spital din Roma a acceptat să preia copilul, în baza unei asigurări medicale pe care familia Ioanei o va achita în tranșe lunare.

,,Când am ajuns aici medicii i-au dat copilului meu numai 10% șanse de supraviețuire. Am fost de-a dreptul șocați. Eram terminați din toate punctele de vedere. Nu puteam accepta că fetița noastră poate muri în orice clipă. Ioana a început de urgență imuno-terapia, pe lângă multe alte proceduri medicale. Dacă totul decurge așa cum preconizează medicii, va fi supusă unei intervenții chirurgicale, urmate de un transplant de celule stem și ședințe de radioterapie“, spune mama fetiței.

În spatele acestei povesti dramatice, se află o mamă și un tată dispuși să sacrifice totul pentru a-și vedea copilul zâmbind din nou. Bianca și Ionel se străduiesc din răsputeri să facă față situației atât emoțional, cât și financiar. Cu chirie, facturi medicale și drumuri la spital, cheltuielile ajung la 18.000 de euro. În această luptă crâncenă, părinții Ioanei au căutat sprijin în comunitate.

,,Astfel de drame nu fac decât să ne amintească cât de fragilă și de neprevăzută este viața. Tot viața ne-a învățat însă că dragostea, curajul și determinarea pot învinge cele mai mari provocări. În fața unei asemenea tragedii, noi, ca societate, putem face o diferență. Dacă doriți să vă alăturați luptei Ioanei și a familiei sale, vă invităm să vă alăturați campaniei de strângere de fonduri lansate de Asociația Salvează o inimă. Împreună putem să-i dăm Ioanei șansa de a învinge această boală nemiloasă și de a-și recăpăta copilăria și viitorul”, susține Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesează: https://salveazaoinima.ro/ioana-birsan/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
CIF: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca: Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Bîrsan Ioana!

Doliu! A murit unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *