FOTO Preot din județul Botoșani, ridicat la rangul de iconom stavrofor de PS Nichifor Botoșăneanul

Încă un preot din județul Botoșani a fost hirotesit stavrofor de mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Este vorba de Liviu Rotaru, preotul paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cerchejeni, județul Botoșani.

Ca semn de mulțumire pentru coordonarea lucrărilor de renovare, precum și pentru toată activitatea psatoral-misionară săvârșită în comunitatea parohială, părintele paroh Liviu Rotaru a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor”, potrivit doxologia.ro.

Biserica a fost resfințită, duminică, slujba fiind oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul.

Primul sfânt locaș din sat a fost ctitorit de străbunicii lui Mihail Kogălniceanu

Biserica din Cerchejeni a fost zidită între anii 1893-1901 cu osteneala preotului Mihail N. Lăpușneanu și cu sprijinul credincioșilor de atunci, fiind ridicată lângă vechiul locaș de rugăciune construit în 1765 de către ctitorii Constantin și Safta Kogălniceanu, străbunicii politicianului Mihail Kogălniceanu. Prima slujbă de sfințire a avut loc în data de 11 noiembrie 1901, în timpul arhipăstoririi Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv. De-a lungul timpului, sfântul locaș a trecut prin mai multe etape de reabilitare și înnoire, prin purtarea de grijă a preoților care au păstorit comunitatea din Cerchejeni. În data de 12 decembrie 1976, biserica a fost resfințită de vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, după ample reparații. Între anii 2007-2012, locașul a trecut prin diferite lucrări de reabilitare și înfrumusețare la interior și exterior. A fost schimbat acoperișul, a fost realizată și montată o catapeteasmă nouă iar biserica a fost repictată în tehnica fresco de către pictorul Constantin Diaconescu.

FOTO Accident pe E58 la Baisa! Două ambulanţe au ajuns la faţa locului (UPDATE)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *