Trecerea în anotimpul toamnă din punct de vedere astronomic este marcată de echinocțiul de toamnă. Există două astfel de fenomene: echinocțiul de primăvară și echinocțiul de toamnă. În timpul echinocţiului, Soarele se află exact pe ecuatorul ceresc, iar ziua şi noaptea au o durată egală în orice loc al planetei, cu excepţia regiunilor polare. Anul acesta, echinocțiul de toamnă are loc pe data de 23 septembrie, la ora 09:50, potrivit astro-urseanu.ro.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică – potrivit site-ului Observatorul Astronomic Vasile Urseanu.
În această zi, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale Est şi Vest.
În zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele va sta deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.
Din momentul echinocţiului de toamnă, durata zilei descreşte, iar cea a nopţii creşte, până la solstiţiul de iarnă, începutului iernii astronomice. Primii care revendică descoperirea acestui eveniment sunt grecii
Denumirea vine din latină – și se traduce prin – noapte egală. Mai precis descoperirea echinocțiilor și a succesiunii acestora i s-ar datora unui astronom și matematician din secolul al doilea înainte de Hristos, pe numele său Hipparchus (cca. 190 -120 î. Hr.), ale cărui concluzii s-au bazat pe mai vechile observații astronomice ale unui alt astronom grec, Aristarchus din Samos care, cu o sută de ani înainte descoperise diferența între anul sideral și cel tropic. Cu toate acestea legenda pe care grecii o leagă de echinocțiul autumnal este mult mai veche.
Echinocțiul de toamnă – când Soarele traversează Ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică
În emisfera nordică, echinocțiul de toamnă are loc în momentul în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeași dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocțiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie. După producerea acestui fenomen astronomic, orele de lumină vor începe să scadă, până la solstițiul de iarnă, de la 21 decembrie.
Calendarul popular păstrează în zona echinocțiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea și renașterea Zeiței Mumă, de origine neolitică, peste care părinții bisericii creștine au suprapus moartea, numită Adormirea, și nașterea Fecioarei Maria. Importanța sărbătorii care deschide ciclul de înnoire a timpului la echinocțiul de toamnă, Sântămărie Mare, este subliniată de postul de două săptămâni care o prefațează (1-14 august), de pelerinajele organizate la mănăstirile cu același haram, de deschiderea unui important sezon de nunți (16 august — 14 noiembrie), de începerea târgurilor și iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenire a morților și de pomenile date pentru cei în viață etc.
După aproximativ un ciclu lunar de la moartea Fecioarei, creștinii îi celebrează nașterea. Unele obiceiuri ale sărbătorii a fost preluate de următoare sărbătoarea din calendarul creștin, Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). La aceste sărbători, hotar între vara și iarna anului agrar, se desfășoară numeroase practici cultice, profilactice și economice.
Când întunericul învinge lumina
Echinocțiul de toamnă… atunci când întunericul domnește în aceeași măsură cu lumina, după lunga domnie a soarelui… de la echinocțiul de primăvară încoace.
Este vorba de o legendă care se referă la răpirea zeiței Persephona, fiica zeiței belșugului agricol Demetra, de către zeul Hades, stăpânul Infernului. Demetra își caută fiica și, cu ajutorul zeiței întunecate Hekate și al zeului soarelui, Helios, o găsește. Decizia divină este ca Persephona să stea alături de mama sa o jumătate de an iar cealaltă să fie lângă soțul său Hades. Ziua echinoxului de toamnă este cea în care Persephona se întoarce lângă Hades, ziua în care întunericul are câștig de cauză în fața luminii. În acest timp, în toată perioada toamnei și a iernii, zeița rodniciei își plânge fiica și nimic nu mai răsare pe pământ…
Apare însă un detaliu interesant – în legenda echinocțiului legată de Persephona nu apare Hekate. Cum de altfel nici în poemele homerice nu e prezentă. Aceasta pentru că marea zeiță a întunericului și magiei apare în panteonul grec abia în mileniul întâi înainte de Hristos, fiind la origine o divinitate tracă, acolo fiind menționată cu mult timp înainte. Ceea ce înseamnă că marcarea echinocțiul, ca și primă victorie a întunericului în fața luminii, este mult mai veche decât “descoperitorul” oficial și se pierde undeva în negura celui de-al doilea mileniu pre-christic, noteaza Stirile TVR
