Cine beneficiază de vaccin antigripal gratuit și cine va achita jumătate din preț. Lista vaccinurilor compensate se mărește

Campania de vaccinare antigripală încă nu a început în cabinetele medicilor de familie, în schimb a fost publicată lista categoriilor care vor beneficia de compensarea prețului vaccinurilor. Sunt două niveluri de compensare și mai multe vaccinuri la care pacienții vor avea acces.

Este primul sezon gripal în care campania de vaccinare antigripală se face după reguli noi. Medicii de familie pot în continuare administra vaccinul, însă pentru ca produsul să ajungă la ei în cabinet va fi nevoie să-i elibereze pacientului care urmează să fie vaccinat o rețetă. Cu aceasta pacientul se prezintă la farmacie, ridică vaccinul, iar pentru vaccinare are fie varianta de a se întoarce în cabinetul medicului de familie, fie pe aceea de a se vaccina în farmacie (dacă farmacia este autorizată în acest sens).

Deși perioada este propice administrării vaccinului, circuitul nu a devenit încă funcțional.  Conform noilor reglementări, anumite segmentele populaționale vor achita în farmacii jumătate din prețul vaccinului antigripal (compensare 50%), în timp ce altele vor putea să ridice acest vaccin gratuit (compensare 100%).

Persoanele cu vârsta mai mare de 45 ani și mai mică de 65 ani, fără boli cronice, care doresc să se vaccineze antigripal, se vor putea prezenta la medicul de familie pentru rețetă, această categorie de pacienți beneficiind de regim de compensare 50%.

De compensare 100% vor beneficia următoarele categorii:

1. copii cu vârsta ≥ 6 luni și < 19 ani;

2. gravide;

3. persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani aflate în una dintre următoarele situații: boli cardio-vasculare cronice, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice, boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune, malformații congenitale, obezitate, asplenie, persoane cu infecţie HIV/ SIDA, Terapie imunosupresoare, transplant imunosupresia congenitală;

4. persoane cu vârsta peste 65 de ani;

5. personal medico – sanitar și auxiliar.

Ce alte vaccinuri cu preț compensat vor putea fi ridicate din farmacie

Și alte vaccinuri vor fi compensate și vor putea fi ridicate din farmacie. Astfel, pentru vaccinarea împotriva infecției cu HPV, femeile cu vârsta între 19 – 45 ani, fără boli cronice, vor beneficia de compensare 50%.

Segmentele populaționale care beneficiază de prescrierea, eliberarea și decontarea în regim de compensare 100% din prețul de referință a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunității active sau folosite pentru prevenirea unor boli transmisibile sunt următoarele:

Pentru vaccinarea împotriva infecției pneumococice:

1. persoane cu vârsta ≥ 6 ani și < 65 de ani, aflate într-una dintre următoarele situații: persoane cu infecţie HIV/SIDA; asplenie; siclemia; boli respiratorii cronice; boli renale cronice; implant cohlear;terapie imunosupresoare; transplant; imunosupresia congenitală;drenaj ventricular extern. diabet zaharat, boli cardiovasculare, Hepatopatii cronice, Leucemii, limfoame, mielommultiplu;

2. persoane cu vârsta peste 65 de ani;

3. personal medico – sanitar și auxiliar.

Pentru vaccinarea împotriva infecției meningococice:

1. persoane cu vârsta ≥ 6 luni și < 65 ani aflate într-una dintre următoarele situații: persoane cu infecţie HIV/SIDA; asplenie; siclemia; boli oncologice; terapie imunosupresoare; transplant; imunosupresia;

2. deficiențe persistente de componente ale complementului, pacienți care primesc recomandarea de tratament cu inhibitori de complement (anticorpi monoclonaliumanizați) ex: pacienții cu Hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), Sindrom hemolitic uremic atipic (SHUa), Miastenia gravis generalizată (MGg) șiTulburare din spectrul neuromieliteioptice (TSNMO).

3. persoane cu vârsta peste 65 de ani.

4. personal medico – sanitar.

Pentru vaccinarea împotriva infecției cu HPV:

1. persoane cu vârsta ≥ 11 ani și < 19 de ani

Pentru vaccinarea împotriva infecției cu Bordetella pertussis:

1. gravide: se recomandă vaccinarea cu vaccin combinat difteric– tetanic – pertussis acelular- dTpa, adsorbit;

2. persoane cu vârsta peste 24 de ani, o dată la 10 ani;

3. persoane cu transplant medular

4.contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplantde organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

Pentru vaccinare împotriva hepatitei B:

1. persoane dializate nevaccinate înainte de 1995 sau pacienți dializați cronic care necesită doze booster documentate serologic;

2. persoane cu infecţie HIV/SIDA;

3. persoane cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană

4. persoane care beneficiază de terapie imunosupresoare;

5. contacții direcți ai cazurilor confirmate cu hepatita B;

6. persoane cu hepatopatii cronice: hepatita C, ciroza, ficat non alcoolic, hepatita autoimună, nivel persistent al ALT /AST de 2 ori mai mare decât normalul;

7. personal medical nevaccinat sau cu nivel al Ac antiHBs mai mic de 10 UI, după 3 doze de vaccin hepatitic B;

8. personal de asistență socială în centre de asistență socială cu risc percutanat sau de mucoasă prin expunere la fluide sanguine;

9. persoane cu asplenie;

10. persoane din grupa de vârstă 19 – 59 de ani cu diabet zaharat; pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani recomandarea rămâne la latitudinea medicului curant;

11. persoane cu boli ereditare predispozante pentru ciroza hepatică: boala Wilson, deficit de alpha-1 antitripsină, hemocromatoza.

Pentru vaccinarea împotriva varicelei:

1. contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

Pentru vaccinarea împotriva rujeola-oreion-rubeola:

1. persoane cu transplant medular;

2. contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, potrivit adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *