Expoziția personală Mihaela Obadă, la Secția de Artă Plastică – Etnografie Botoșani

Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie găzduiește, în perioada 17 septembrie – 10 octombrie 2023, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală a artistei Mihaela Obadă (București).

Expoziția, denumită „Alb”, reunește lucrări de artă realizate din porțelan și gresie, decorate cu aur coloidal, lucrate la o temperatură de ardere de 1260⁰ Celsius. Tematica expoziției este reprezentată de compoziții – interpretări de motive vegetale și planuri decorative. Vor fi expuse și câteva lucrări volumetrice, cu intenția de a pune în valoare albul porțelanului.

Artista, absolventă a Universităţii de Artă din Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Secţia Sticlă, doctor în arte vizuale, se află la a doua „personală” la Botoșani, expoziția sa anterioară fiind deschisă în 1990.

De-a lungul carierei artistice, Mihaela Obadă a participat la numeroase și prestigioase expoziții colective, naționale și internaționale, la Bacău, Bârlad, Brăila, Buzău, București, Constanța, la Nature Art Cube Jongseojin (Coreea), Ajuleju (Portugalia) și Bienala Internaţională de Ceramică de la Cairo (Egipt). A participat, de asemenea, la diverse tabere și simpozioane: Tabăra de Ceramică Troian, Bulgaria (2007), Tabăra de Ceramică Monumentală Todireni, Botoşani (2003), Tabăra Internaţională de Ceramică Zlakusa, Serbia (2002), Tabăra Internaţională de Ceramică „Hamangia”, Constanţa (1998, 2001), Tabăra Internaţională Blasova, Brăila (2001), Tabăra de Ceramică şi Sticlă Dorohoi (1988).

A deschis două expoziții personale la București: „Dialog” – ceramică la Galeria Orizont (2012) și la Galeria Art Yourself (2019).

Pentru meritele sale, artista a primit în 1998 bursa „Costel Badea”, precum și o nominalizare la Bienala „Ion Andreescu” Buzău, în 2012.

Vernisajul va avea loc duminică, 17 septembrie 2023, ora 11.30.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *