FOTO A început asfaltarea unui drum de piatră din județul Botoșani. Constructorul a așternut primul kilometru de asfalt

S-a turnat asfalt pe sectorul din drumul județean 294C, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C. Constructorul a așternut primul kilometru de asfalt peste stratul de balast stabilizat realizat pe un sens la ieșirea din Avrămeni spre Panaitoaia, anunță președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

Potrivit sursei citate, de luni, începe turnarea balastului stabilizat pe celălalt sens de mers. În paralel, se continuă balastarea până la Panaitoaia în vederea turnării stabilizantului și pe aceste sectoare. Constructorul lucrează și la culeele și radierele podurilor.

Valoarea totală a investiției, una dintre cele mai așteptate din județul Botoșani, este de 50 de milioane de lei, din care 41,5 milioane de lei o reprezintă finanțarea obținută prin PNI „Anghel Saligny”, iar diferența de 8,5 milioane de lei este asigurată de către Consiliul Județean Botoșani.

Este o investiție cerută de mulți ani de locuitorii din zona de Est a județului. La preluarea mandatului am promis că vom face acest drum și am căutat soluțiile ca acest lucru să se realizeze cât mai repede. Consiliul Județean Botoșani și-a asumat realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, astfel încât în momentul deschiderii Programului Național de Investiții «Anghel Saligny» toată documentația tehnică a fost gata. În paralel cu semnarea cererii de finanțare am realizat, prin intermediul Direcției Județene de Drumuri și licitația pentru execuția lucrărilor și am scurtat timpii necesari realizării acestei investiții atât de așteptată”, a precizat Doina Federovici.

Profesor de elită! Cadrul didactic din Botoșani din mâinile căruia ies informaticieni excepționali. „Mi-ar plăcea să zică peste ani despre mine că am fost un om bun”

 

 

One thought on “FOTO A început asfaltarea unui drum de piatră din județul Botoșani. Constructorul a așternut primul kilometru de asfalt

  1. nu e bine … se lucreaza neprofesionist , acolo de la panaitoia spre dimitrie cantemir sunt izvoare care de 40 ani curg cand e vreme ploioasa si rup drumul ! daca nu se stabilizeaza in maxim 3 ani va fi distrus mai ales camioanele de la baza, barabas rusii ,ukraninenii nemtii de 70.000- 90.000 de tone distru rusii ukraineni au facut varza drumul nu sa pus piatra sparta cu spune un ingimer de drumuri… calitate alasa de dorit! macalet cu contac siau batut joc de manoleasa radauti , asa va ajunge daca se lucreaza doar ca ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *