FOTO Conacul din Botoșani, o bijuterie istorică într-un loc fabulos, care a ascuns adevărate orori de-a lungul vremii. Puțini sunt cei care îi cunosc povestea

Conacul Scarlat Rosetti din satul Ionășeni, comuna Vârfu Câmpului, este o adevărată bijuterie. Situat într-o loc fabulos, acesta are o istorie impresionantă. Aici au trăit generații de boieri renumiți, care au  contribuit la dezvoltarea județului nostru și nu numai. Arhitectura este în stil eclectic, fiind o combinație de elemente din diverse stiluri istorice atât românești, cât și străine.

Potrivit directorului Direcției Județene de Cultură Botoșani, Dănuț Huțu, conacul este construit undeva la sfârșitul secolului al 19-lea, fiind o ctitorie a familiei Saint- Georges, ulterior moștenit de Rosetti, iar în prezent acesta este al Consiliului Județean Botoșani, fiind destinat unui cămin pentru tineri cu deficiențe. Conacul este pe lista monumentelor istorice din 1992. În timp s-au mai adăugat construcții, dar care nu au adus nicio atingere monumentului.

„Din păcate s-a scris foarte puțin, el fiind rechiziționat de către statul român după Al Doilea Război Mondial. Documentele au fost distruse, din păcate aceasta este o chestiune care nu este doar în cazul respectivului conac, ci pentru majoritatea conacelor. Documente sunt extrem de puține. Nici măcar în arhive nu se găsesc pentru că s-au distrus. Singurele documente care s-au mai găsit au fost procesele verbale de rechiziție. Din păcate, este o lacună mare pe această zonă de documentare. E o mare pierdere”, ne-a declarat Dănuț Huțu.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Puținele date care mai amintesc de istoria acestei construcții fabuloase mai sunt din ce își amintesc oamenii din sat și cei din familiile boierești, doar că aceștia sunt pe cale de dispariție.

Nu doar că arată superb, dar este plasat într-un peisaj natural și cultural absolut fantastic”, spune Dănuț Huțu.

Loc divin transformat într-un cămin al groazei

Din păcate, locul reprezintă o mărturie a unor adevărate atrocități care s-au petrecut acolo în vremea comunismului, când a fost transformat în cămin de copii. Până în 1945 a fost reședința familiei Rosetti,  apoi a fost sediul IAS-ului Ionășeni. În anii 80 s-a transformat în cămin de copii.

Acolo a fost un cămin al groazei din păcate, unde au murit foarte mulți copii. Erau copii cu boli foarte grave, cu handicap, care în acel timp erau ascunși de către regimul comunist”, ne-a mărturisit directorul Direcției Județene de Cultură.

Conacul va fi subiect de film

Construcția care a adăpostit acest cămin al groazei în perioada comunistă va fi subiectul unui film.

„Am fost acolo cu Cristi Puiu, pentru o documentare pentru un film al lui legat de Botoșani. La un moment dat a studiat, a cercetat această poveste din perioada comunistă, dar și post comunistă. Din păcate așa a fost. Istoria este nedreaptă și morbidă, s-au întâmplat lucruri foarte grave ”, mărturisește Dănuț Huțu.

 

Foto: Ionut Haidau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *