Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Sfânta Maria. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă

Pe 8 septembrie este sărbătorită nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai emblematice şi îndrăgite figuri feminine ale creștinătății. Cunoscută şi drept Sfânta Maria Mică, aceasta este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi, în acelaşi timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi, credincioşii merg la biserică, de dimineaţa, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

Tradiția populară românească cunoaște mai multe legende despre nașterea Fecioarei Maria, însă toate au la baza dorința lui Ioachim, descendent al regelui David si a Anei, urmașă a neamului lui Aaron (părinții Mariei) de a avea un copil. Bătrâni, cu frica si cu credința in Dumnezeu, asupriți si considerați blestemați din cauza ca nu puteau avea un copil, Ioachim si Ana s-au rugat neîncetat lui Dumnezeu sa le dăruiască un copil. Ana a fost binecuvântată de Dumnezeu, îngerul Gavriil înștiințând-l de minunea care va veni. Pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru milostenia pe care le-a arătat-o, de la vârsta de 3 ani si pana la 9 ani, fetită ce va purta numele de Maria este dusa la Templu.

În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfântă Maria Mica şi este echivalentă încheierii anotimpului de vară şi începutul celui tomnatic.

 De acum încolo, frigul si ploile se pot instala oricând, pământul își cere dreptul, iar lucrările de toamnă trebuie neapărat sa fie întreprinse. Insectele văzduhului si ale pământului încep sa se refugieze din calea frigului. Totodată, rândunelele își încep pelerinajul spre meleaguri de iernat, plecarea lor fiind considerată în tradiția populară un indiciu al timpului propice începerii muncilor agricole de toamnă.

Pentru un mai mare efect tămăduitor, este ideal ca adunarea şi colectarea plantelor medicinale să aibă loc până în sărbătoarea Sfintei Marii Mici. Oficial, după data de 8 septembrie, se dă totodată startul culesului viilor si al strângerii roadelor de orice fel.

Culegerea fructelor şi a legumelor de toamnă este un prilej de bucurie şi de mândrie dacă există belșug.

În multe zone ale ţării se organizează târguri şi iarmaroace, însoțite de voie bună, de cântări şi petreceri câmpenești şi de precupeți isteți, iscusiți în arta negustoritului.

Ca orice sărbătoare care trebuia ținuta si sfințita prin încetarea oricăror treburi gospodărești, în ziua de 8 septembrie sunt interzise activitățile domestice importante.

Ziua care preceda aceasta sărbătoare si cea care urmează sărbătorii, adică zilele de 7 si 9 septembrie, sunt considerate la rândul lor “zile sacre”, în tradiția populară fiind cunoscute sub denumirea de “cercurile Sfintei Marii”.

 Femeile care vor sa nască ușor trebuie sa se roage Fecioarei Marii si Sfinților Ioachim si Ana pentru “dezlegarea pântecelui.” Şi aceste zile lucrul in gospodărie sau preparatul bucatelor sunt interzise sau in caz contrar vei abate asupra ta si asupra copiilor tai mania divina.

Una din credințele moștenite din bătrâni ne vorbește despre pedeapsa cu arsuri sau izbituri… Daca ești mama si vrei sa-ti ferești copilul de pete si nenorociri, nu cumva sa lași pe foc o oala cu mâncare…

Dacă în această zi de sărbătoare înfloresc perii si merii, o toamnă lungă şi frumoasă se anunța. Daca în schimb plouă în ziua Nașterii Maicii Domnului, iată un semn care prevestește o toamnă ploioasă şi friguroasă. Se crede de asemenea ca între sărbătorile celor doua Marii nu cade bruma, conform crestinortodox.ro.

Supersitiţii de Sfânta Maria. Nu este bine să munceşti în gospodărie sau pe câmp

O superstiţie din bătrâni ne spune că este interzis a aprinde focul în sobă sau în vatră cu două zile înaintea sărbătorii căci astfel vei atrage întâmplări nefericite asupra ta. Fiindcă nu este bine să faci treburi în gospodărie sau pe câmp, cei care nu respectă această regulă nescrisă riscă să aibă pagubă la recolte, iar vitele să li se îmbolnăvească. În cazul în care se întâmplă că în apropierea acestei sărbători să înflorească trandafirii, acest lucru este interpretat în tradiţia populară drept semn că ne aşteaptă o toamna lungă şi frumoasă, potrivit: Realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *